Proiect pentru umanizare sociala

vineri, 29 februarie 2008

Cetăţeanul acceptă faptul că taxele şi impozitele sunt măsuri indispensabile societăţii civilizate



În situaţia actuală politicianul este un negociator. El negociază bugetul luat de la întregul număr de cetăţeni implicaţi în producţia de bunuri de consum şi redistribuie aceste bunuri în societate. Oare negocierile acestea între diferitele sectoare ale societăţii nu se pot realiza direct de către membri societăţii fără implicarea politicienilor? O altă posibilă obiecţie la adresa liberei configurări a bugetului de către cetăţean ar putea fi pericolul scăderii dramatice a valorii produsului intern brut nu din cauză de proastă gestionare ci din cauze naturale, catastrofe, crize energetice etc. Astfel de fenomene ar conduce la anularea scheletului acestui buget, la anularea fondurilor minime necesare pentru păstrarea echilibrului în societate. Însă trebuie subliniat că dacă o astfel de catastrofă economică se întâmplă atunci nici măcar organizarea oligarhică actuală nu poate rezolva această criză. Serviciile secrete şi întregile forţe armate nu ar putea sau chiar nu ar vrea să rezolve o astfel de criză. Practic un crack economic ar întoarce societatea către grade inferioare de evoluţie. Însă această regresiune se poate realiza în orice alt context dacă aceste condiţii se reunesc.
Apariţia statului asistenţial este semnul apariţiei mentalităţii industriale. Statul intervine cu măsuri de protecţie pentru minorităţi de orice fel. Aceste măsuri necesită dislocarea unor fonduri şi orientarea lor pentru sprijinirea acestor minorităţi. Fie că vorbim de discriminare pozitivă, prin care unor membri ce aparţin unor minorităţi etnice li se acordă privilegii de pătrundere şi avansare în ierarhiile publice, fie că vorbim de ajutoare financiare acordate şomerilor, persoanelor cu handicap fizic sau altora de acest gen ele primesc ajutoare. Statul a depăşit acel stadiu feudal prin care cei care nu contribuie activ la produsul intern trebuie eliminaţi sau ignoraţi. Poate speriat de teoriile revoltiste şi utopice ale marxismului statul capitalist dezvoltat a recurs la aceste modele de protecţie socială. Cu o parte din influenţă venită din zona empatiei naturale faţă de semeni şi cu o altă parte venind din acuzaţiile de exploatare ale marxismului, capitalismul a condus la acest model admirabil al statului asistenţial. Rezultatele nu au întârziat să apară şi echilibrul social este cel mai important dintre ele. Dar, pe termen lung, cei care vor fi fost ajutaţi de stat să se ridice şi să supravieţuiască demn în societate cu handicapul lor de minoritari se vor implica ei înşişi în procesul economic şi vor face faţă specializării ridicate de care are nevoie munca industrială. Iată că statul a renunţat la reflexul feudal de a păstra un nivel intelectual şi moral scăzut cetăţenilor (dar cu productivitate agricolă exclusivă) în favoarea unor astfel de nivele intelectuale ridicate dar cu productivitate economică industrială diversă.
Taxele şi impozitele trebuiesc preluate de la cei care sunt activi în câmpul societăţii şi reîmpărţite înapoi în societate. Acest lucru este modul de funcţionare al oricărei societăţi. Comunitatea devine asemenea unui motor unde activitatea unei părţi o stimulează pe cealaltă şi o determină să funcţioneze şi să le stimuleze la rândul ei pe celelalte. În felul acesta membrii inactivi economic ai societăţii sunt ajutaţi de cei activi. Inclusiv lumea animală atestă acest tip de ajutor. Una dintre cele mai de succes comunităţi din lumea animală, cea a leilor nu aruncă afară din ea pe membrul care a suferit o afecţiune ci îl lasă să se alăture grupului la împărţitul profitului urmat vânătorii. În felul acesta atunci când îşi va relua abilităţile va putea să reîntoarcă această generozitate către alţi posibili membri aflaţi în aceeaşi situaţie. Dacă nu ar trăi în grup, leul nu ar fi atât de puternic pe cât este în Africa. Practic acesta este principiul de succes al asigurărilor sociale folosit pe scară largă astăzi.
În acelaşi fel societatea umană trebuie mai întâi să sprijine formarea celor care încă nu au dobândit cunoştinţe şi tehnică în producerea de bunuri, pe cei care au făcut-o anterior sau pe cei a căror muncă îşi va arăta roadele abia mai târziu. Prin pensia acordată bătrânilor sau prin educaţia copiilor societatea umană face în bună măsură acest lucru. Nu profitul economic este elementul decisiv care conduce la acest lucru deşi în ansamblu acest profit general nu lipseşte. Elementul decisiv este însăşi societatea umană, faptul că oamenii sunt făcuţi să trăiască împreună să comunice şi să împlinească umanitatea pe Pământ şi în Univers. Individul izolat nu înseamnă nimic fără restul semenilor săi pe care trebuie să îi ajute şi să îi facă parte din comunitatea lui. O comunitate cu miliardari izolaţi pe de o parte şi cu muritori de foame pe de alta este o comunitate erodată, nesănătoasă, unde conflictele sociale grave mocnesc.
Omul contemporan înţelege acest lucru fără implicarea politicienilor şi acceptă acest mers al societăţii în mod natural. Iată că nu este nevoie de ei pentru a-l forţa pe cetăţean să devină uman pentru că el însuşi este astfel şi el însuşi va şti (dacă va fi lăsat) să continue politica statului asistenţial de astăzi. Impozitele plătite în comun se reîntorc la cetăţean şi el vede acest lucru. Obiecţia cum că fără autoritate politică oligarhică cetăţeanul ar refuza să mai plătească el însuşi impozite şi să mai ceară impozite de la cei mai înstăriţi ca el aşa cum funcţionează statul azi sub comanda corpului politic oligarhic este una absurdă, bazată pe impresia politicianului că ar conduce o societate feudală. Uneori însuşi propriul său statut îl face să creadă acest lucru în mod naiv şi involuntar. În realitate omul de rând îşi pretinde în fiecare clipă dreptul de a se apropia financiar de elitele economice, de cei bogaţi. Este absurd prin urmare să se creadă că, dintr-o dată, el şi-ar pierde această cerinţă naturală fără să mai perceapă impozit de la acestea.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Niciun comentariu: