Asemenea situaţiei birului feudal sau a taxei de protecţie a mafiei şi impozitul contemporan plătit celei mai mari corporaţii – statul – are aceleaşi coordonate: doar o parte din valoare acestor bunuri se reîntorc către cei ce contribuie la el şi restul este folosit pentru alte probleme nespecifice omului de rând. Pentru a înţelege situaţia am să prezint un caz de microrelaţie socială între plătitorul de taxe şi cel ce percepe taxele care reduce la scară pe cea a statului contemporan. Exemplul este cel al taxei de protecţie cerut de mafie: Mafiotul oferă protecţie celui care îi oferă taxă însă va deveni agresiv la rândul lui în cazul în care taxa nu este plătită. Taxa de protecţie este practicată şi de mafioţi amatori care apoi sunt prinşi şi pedepsiţi de stat la fel cum prădătorul mai mare îl elimină pe cel mai mic. Taxa asta de protecţie uneori ascunde pericole inexistente, bau-bauri implementate de educaţie să sperie copiii în a face boacăne. În acest caz schimbul economic realizat între mafiot şi plătitorul de taxă este un fals schimb. Situaţia pare mai curând o parazitare, o vampirizare horror decât un schimb cinstit de mărfuri în funcţie de cerere şi ofertă. În acest caz se depăşesc limitele condiţiilor unui schimb corect în aceeaşi manieră în care copilul sau primitivul pot fi păcăliţi de viclenia adultului occidental contemporan.
De ce face mafiotul şi statul asta? Din profit pur şi simplu. Atunci când găseşte o sursă sigură de venit viclenia îşi formează abilităţi nebănuite. Să nu îmi spuneţi că nu vi-aţi dori să fiţi vreun senator sau nu ştiu ce funcţionar prin cutare minister care primeşte diurnă, participă la recepţii, face excursii gratuite în străinătate şi chiar este plătit pentru asta! Omul îşi inventează nişte sarcini birocratice inutile şi cu rol de campanie electorală care să îi dea alegătorului impresia că lucrează din greu. La fel şi mafiotul vine cu argumentul bau-baului, inventează tot felul de probleme victimei pentru a o convinge să îi cumpere serviciile protectoare.
Dacă este să ridicăm la scară mai largă aceste principii sociale vom vedea că avem un stat care inventează tot felul de probleme pentru a-şi menţine starea de vampirizare. Analiza statului comunist unde oficialii au avut mai puţin talent propagandistic şi mai slabe instrumente de manipulare poate oferi un model în înţelegerea însuşi statului capitalist.
O întreagă maşinărie de dezumanizare şi reducere a eventualelor proteste era pusă în aplicaţie. Totul pornea de la întemniţarea şi torturarea principalilor opozanţi ai sistemului. Omul de rând era obligat la inactivitate politică tocmai pentru că se temea de represalii. Apoi urma pregătirea noilor generaţii în spiritul animalelor de la abator, în spiritul statului totalitar. O educaţie rigidă, necomunicativă şi pedepsitoare era în măsură să stopeze din faşă orice tendinţă de răzvrătire a viitorului muncitor. Experienţe traumatice ca serviciul militar la care era obligat orice tânăr erau în măsură să îl facă pe omul de rând să se „maturizeze” şi să accepte starea de lucruri fără vreo abatere.
Sistemele comunist-totalitare, deşi se doreau a fi superioare capitalismului ele au prins exact acolo unde capitalismul s-a manifestat firav şi nu a apucat să îşi aibă tradiţie. Spaţiile sociale cu tradiţie capitalistă l-au acceptat parţial mai mult din spirit de toleranţă decât din nevoia de funcţionalitate. Experienţa socială a omului de rând din aceste spaţii dezvoltate economic l-a recunoscut deîndată ca fiind o etapă premergătoare celei căreia comunismul de fapt se opunea. Dar dacă ne uităm cu atenţie observăm că vechile reflexe feudale au supravieţuit şi că asemănările capitalismului cu totalitarismul comunist sunt de fapt foarte mari iar diferenţele „radicale” sunt doar un pic cosmetizate.
Întregul sistem capitalist funcţionează după aceleaşi reguli ca cele ale totalitarismului în general şi cel comunist în special. Diferenţele sunt acelea că libertăţile individuale sunt mai mari, că opţiunile sunt ceva mai mari şi, prin urmare şi produsele mai multe. Însă statul capitalist pune pe tapet aceleaşi resorturi educaţionale pentru formarea sclavilor contemporani. Un întreg aparat birocratic este pus în slujba menţinerii cetăţeanului în stare de medievalism cultural şi politic pentru a plăti mafioţilor oficiali taxa de protecţie şi a le oferi o viaţă de lux. Asemenea taxei plătite mafiotului şi statul actual risipeşte fundurile publice pentru a menţine structuri sociale perimate care de fapt fac aduc deservicii cetăţeanului de rând mai curând decât să îl emancipeze. Vom vedea mai departe care sunt pârghiile unei astfel de metamaşinării sociale de coşmar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu