vezi sectiunea anterioara cu care aceasta se leaga
Evoluţia socială depinde de modul în care sunt investite şi reinvestite resursele societăţii indiferent de organizarea sau de gradul său de dezvoltare. În funcţie de modul în care se investesc aceste resurse statul are două tipuri de politică: cea de stânga şi cea de dreapta. Cea de stânga se caracterizează prin consumarea resurselor, prin creşterea imediată a nivelului de trai al majorităţii cetăţenilor, prin impozite mai mari luate în special de la cei cu venituri mari. Cea de dreapta de obicei constă în stagnarea nivelului de trai al majorităţii şi creşterea sa doar în cazul unei minorităţi, al unei elite economice. Resursele sunt păstrate, reinvestite iar impozitele sunt mai mici. Cetăţeanul luat ca individ face acest lucru el însuşi cu veniturile familiei sale la un nivel microsocial. În timpul sărbătorilor de Crăciun sau ale altor evenimente el devine mai generos, împarte cadouri, cheltuieşte mai mult, întăreşte legăturile cu membrii familiei şi cu prietenii iar în timpul anului este mai reticent, mai economicos. Politicile de stânga sau de dreapta aplicate la nivel macrosocial şi pe termen mai lung sunt cam la fel. Cele două modele politice nu sunt absolut opuse, ele se completează unul cu altul. De exemplu nu poţi să fi generos cu familia şi prietenii dacă nu ai economisit suficienţi bani restul anului.
În acelaşi fel politicile de stânga ale statului pot conduce la stagnare şi învechire deci la scăderea nivelului de trai dacă nu sunt dublate de politici de dreapta care să le echilibreze. Aşa s-a întâmplat cu comunismul care, cu toate că susţinea politici de stânga şi a operat deposedarea bogaţilor de bunuri (naţionalizarea), a condus la un nivel de trai al majorităţii cetăţenilor inferior capitalismului care apela la politici de dreapta. Deşi a adâncit teribil diferenţele sociale dintre bogaţi şi săraci totuşi majoritatea cetăţenilor sistemului capitalist avea un nivel de trai ridicat faţă de cel socialist. Aceste diferenţe aveau doar criterii politice în timp ce restul cetăţenilor implicaţi în economie aveau statut social oarecum asemănător în ceea ce priveşte accesul la mărfuri. Însă ura lor faţă de capitalişti a ajuns propagandă simplă şi formală, făcută rutinat. Politicienii comunişti înşişi aveau comportament capitalist, cu cumpărături făcute în Occident, cu hobbiuri tipic capitaliste şi cu comportamente de patroni aroganţi.
Iată că egalitatea între oameni nu poate exista aşa cum nu există nici între animale. Unii sunt mai performanţi decât alţii iar succesul lor determină succesul întregii comunităţi. Faptul că sunt mari posesori de bunuri este însăşi recompensa faptului că aceşti oameni trag nivelul de trai al restului cetăţenilor după ei. Însă aplicată sălbatic această stare de fapt poate degenera în scopuri extreme după cum am văzut în analiza progresismului orb. De exemplu o politică de dreapta poate conduce la întărirea financiară a statului, la creşterea rezervelor valutare şi de mărfuri în general. Chiar dacă valoarea impozitelor este mai mică faţă de valoarea celor din politicile de stânga aceste fonduri nu se reîntorc la societate spre consum ci rămân la rezerva de stat. Însă acest fapt conduce la nemulţumiri sociale, la proteste de stradă deoarece se adânceşte diferenţa dintre cele două mari clase. Pe de altă parte, după cum am spus, politici de extremă stângă conduc la creşterea birocraţiei şi la stagnare economică şi chiar decăderea nivelului de trai.
Dincolo de aceste fluctuaţii provizorii bugetul trebuie să rămână pe un schelet stabil. Această stabilitate trebuie să reflecte aportul fiecărei părţi din societate la menţinerea echilibrului său general. Adică este necesar să nu existe discrepanţe bugetare colosale. La ora actuală în ţările mai puţin dezvoltate şi în cele foarte slab dezvoltate există discrepanţă între un salariu oferit unui oficial şi altul oferit unui muncitor marginal de câteva zeci şi chiar sute de ori. Acest gen de discrepanţe se pot justifica doar dacă vin din sectorul privat. Adică un patron al unei firme de succes, care îşi ocupă tot timpul cu afacerile are tot dreptul să aibă salariul pe care îl are. Însă dacă acest lucru se întâmplă la nivelul salariilor din bugetul de stat acest fapt este o crimă. Şi în acest caz aici există un top al importanţei muncii fiecăruia însă discrepanţa nu trebuie să fie atât de mare. Acest tip de secretomanie privind votarea şi stabilirea bugetului de stat rezidă tocmai în marile discrepanţe între salariile diferitelor sectoare ale comunităţii. Dacă salariul unui agent al unui serviciu secret ar fi făcut public s-ar putea să apară presiuni din partea cetăţenilor. Aici intervine politicanul cu numerele sale de magie pentru a ascunde mecanismele de împărţire a acestui buget după interesele lor oligarhice. Cu atâtea (de)servicii secrete şi forţe de securitate care trăiesc cu impresia că sunt un fel de câini la turmă şi unde comunitatea nu le cunoaşte activitatea şi, deci, nici valoarea salariilor, este clar că o astfel de discrepanţă nu are cum să nu existe astăzi din păcate contrar acestui spirit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu