Situaţia corpului politic este una extrem de cenuşie. Dat fiind faptul că li se acordă putere sporită în raport cu cetăţeanul, dat fiind faptul că primesc numeroase facilităţi şi drepturi civile în plus faţa de restul cetăţeanului, comportamentul lor comunitar devine unul pervertit, unul ermetic. Politicianul se rupe astfel de grosul comunităţii, de nevoile ei, el nu mai răspunde decât formal la aceste nevoi deoarece nu mai face parte din ea, ci adoptă un stil de viaţă diferit. Politicianul este artificial transformat într-un star de la Hollywood tocmai datorită unei feudale tendinţe care se manifestă inconştient şi în sufletul cetăţeanului şi în cel al său însuşi. Având în vedere această anomalie politicianul are standarde de viaţă care îl fac orb la problemele reale ale comunităţii iar principala lui problemă devine lupta cu rivalii politici şi întreţinerea iluziei cetăţenilor cum că ar fi încă unul dintre ei. Costurile implicate în aceste manevre sunt foarte mari şi total inutile comunităţii înşişi.
Dacă politicianul este un om hiperactiv iar munca politică este un criteriu pentru această trăsătură atunci el încearcă să îşi îmbunătăţească stilul de viaţă. Acest lucru îl face fie prin creşterea puterii sale politice, prin creşterea poziţiei sale în ierarhia politică, fie prin creşterea averii sale, prin îmbogăţire. Posibilităţile de manipulare a situaţiilor favorabile sunt cu mult mai mari în cazul statutului său social. În ţările dezvoltate şi cu tradiţie democratică aparatul de control al unor astfel de derapaje este mai eficient şi această posibilitate este, prin urmare, mai rară. Însă pentru cea de-a doua variantă, pentru statele nedezvoltate, situaţia este la fel de nocivă în toate ţările. Politicianul se comportă parcă posedat pentru a răsfrânge libertăţile cetăţenilor şi a-şi spori propria putere. El perverteşte astfel inclusiv bruma de democraţie a sistemului în vigoare hărţuindu-l să devină dintr-unul industrial unul feudal sau împiedicându-l să devină unul industrial.
Predispoziţia lui nativă pentru inovaţie, pentru eficientizarea muncii şi a organizării propriului statut social şi eventual, al propriului partid, contrastează cu această naturală şi de înţeles tendinţă de a păstra cetăţeanul în întuneric şi a nu-l face să gândească într-o anumită direcţie. Un astfel de profil este identic cu acela al funcţionarului corupt care face pe prostul când este luat la întrebări de eventualele organe de control, dar care se dovedeşte extrem de eficient şi de performant când este vorba să-i încurce cetăţeanului planurile. Scopul acestui comportament este mita de stradă luată de acest tip de funcţionar dar şi mita metasocială luată de politician pentru faptul că moţăie în parlament şi încurcă planurile naturale ale mersului societăţii cu scopul păstrării propriei situaţii călduţe.
Iată cum "competenţa" mult invocată poate fi însă o armă cu două tăişuri pentru politicianul parazit care stăpâneşte comunitatea sa. Cetăţeanul tinde să protesteze şi să se plictisească de politician, tinde să îi critice acţiunile şi chiar să îl înlocuiască în luarea deciziilor importante. Pentru a-şi păstra poziţia politicianul încearcă strategii de distragere a atenţiei şi de restrângere pe cât mai mult posibil a libertăţilor sale. Nu contează prin ce mijloace, nu contează gradul de restrângere a acestora, important este ca, adunate, aceste restrângeri ale libertăţii să îl oprească pe cetăţean de la avântul său reformator în materie de politică sau eventual să-i canalizeze acest avânt către domenii alternative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu