Cultura eroului şi a eroismului este strâns legată de mentalitatea clasică. Iar societatea clasică, după cum am arătat deja, se deosebeşte de cea primitivă prin faptul că o exploatează prin sclavie. Dar forţa armelor rămâne în continuare criteriul pentru o astfel de stare de lucruri. Capacitatea de a opune rezistenţă în faţa unei armate "duşmane" sau de a cuceri noi teritorii se regăseşte în forţa imperiului clasic. Eroul alege să lupte în război şi nu să producă direct bunuri pentru consum. Existenţa lui este una parazitară la fel ca şi cea a armatei care primeşte taxa de protecţie la nivel macrosocial şi la fel cum însăşi mafia o face la nivel microsocial.
Riscul eroului, soldatului sau mafiotului de a fi ucis în luptă este alternativa siguranţei pe care o are sclavul care îşi vinde foarte ieftin munca. Organizarea societăţii clasice presupune un lider unic care să fie capabil să ia decizii rapide. Regele, împăratul, faraonul este cel mai important om din societatea clasică. De deciziile lui depinde însuşi sistemul, funcţionarea lui. Între el şi baza piramidei sociale există grade diferite. Uneori nu există o graniţă stabilă între aceste structuri. Ţăranul cultivator de pământ poate deveni soldat în situaţii de criză şi astfel se produce o conversie între mentalitatea sa primitivă şi cea clasică a soldatului de la baza sistemului militar.
Atracţia faţă de vârful piramidei sistemului social este imboldul acestei tranzacţii de la starea primitivă la cea clasică. Pentru cel aflat într-o poziţie socială inferioară există o stare de ameninţare şi nesiguranţă indusă de cei aflaţi în poziţii sociale superioare. Nesubordonarea poate fi aspru pedepsită. Regulile sistemului social clasic sunt impuse membrilor ierarhiei sociale din fragedă educaţie. Vârful piramidei sociale este menit să devină o putere absolută pe plan pământesc cumva la limita comunicării cu divinitatea. Religia însăşi este tolerată şi formată în spiritul acestei forţe politice. Ridicarea în rang este o excepţie dată de circumstanţe speciale cum ar fi moartea în luptă a superiorului sau aducerea unor contribuţii speciale în luptă ceea ce îi produc seniorului un profit important.
Aici trebuie făcută o diferenţă între dezvoltarea statutului seniorului pe care eroul o face şi dezvoltarea statutului soldatului de rând ca urmare a acţiunii acestuia. Pentru că actele eroice care duc la cucerirea de noi teritorii pot aduce impozite mai mari în visteria seniorului, însă soldatul de rând trăieşte la fel şi într-o cetate mică şi într-un imperiu întins pe un continent iar viaţa lui nu se schimbă conform cu aceea a seniorului care stăpâneşte un imperiu mai mare. Este motivul pentru care soldaţii romani şi-au pierdut într-un final apetitul pentru actele eroice de vitejie pe care le avuseseră iniţial când au construit imperiul iar acest fapt a condus la colapsarea lui.
Eroul pune întotdeauna interesul seniorului înaintea celui al omului de rând. Acesta nu îi poate arăta eroului decât dragostea lui simplă şi se va apleca în faţa lui numai dacă seniorul îi dă aceasta autoritate. În cazul care el preferă să pună interesul omului de rând înaintea celui al seniorului atunci devine bandit, haiduc sau în cel mai bun caz, aventurier. Poate fi prins de armata seniorului şi pedepsit într-un mod josnic pentru a descuraja astfel de răzvrătiri. Acesta este şi motivul pentru care un anume personaj poate fi recunoscut ca erou într-o comunitate şi trădător, haiduc sau bandit de o alta. El are acea demnitate clasică şi se sinucide înainte de a fi umilit în cazul în care se află într-o astfel de situaţie.
Pe de altă parte haiducul vine din popor. Educaţia sa îl face să fie mai aproape de plebe dar să se şi teamă de moarte după cum însăşi plebea este educată. Gesturile eroice, morala, introspecţia, introvertirea, singurătatea, orgoliul nu fac parte din educaţia omului de rând. Însă aceste atribute îi pot veni ulterior, imaginea i se poate şlefui de către cel care a reuşit să profite de pe urma succesului haiducului. Dar dacă haiducul şi chiar eroul încearcă să îşi ia singur această autoritate el poate deveni un uzurpator, un duşman al seniorului iar statutul său nu mai este cel de erou. Acest statut se poate îmbunătăţi şi poate deveni chiar senior el însuşi dacă dinastia lui reuşeşte să supravieţuiască mai mult timp. Dacă nu reuşeşte acest lucru el este considerat bastard şi trădător de către seniorul reînscăunat sau urmaşii acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu