Proiect pentru umanizare sociala

joi, 28 februarie 2008

Păcatele progresismului orb



Datorită lipsei sale de atenţie faţă de om, datorită dispreţului sau lipsei de empatie faţă de el, progresismul este un curent moral sinonim cu capitalismul sălbatic, cu corporatismul. Indiferent de scopurile lui finale cu care el se laudă totuşi cetăţeanul onest este sortit să îl dispreţuiască, să îl considere inuman. Practic acelaşi lucru cu ermetismul său îl face însuşi acest corporatism relativ la cetăţean. Pe de altă parte problemele umanităţii sunt departe de a fi rezolvate cu toate promisiunile pe care industrialismul, descoperirile tehnico-ştiinţifice şi dezvoltarea capitalului mondial le-au făcut. Cumva acest lucru ar fi de înţeles deoarece rezolvarea tuturor problemelor ar însemna sfârşitul lumii... Însă una este să accepţi că civilizaţia implică o înlănţuire continuă de probleme, rezolvări de probleme şi probleme născute din aceste rezolvări şi alta este să te comporţi ca şi când accelerarea acestui proces de rezolvare a unui spectru de probleme prin accelerarea procesului de evoluţie tehnologică ar conduce la rezolvarea tuturor problemelor aşa cum face mai mult sau mai puţin declarat acest progresism orb. Tocmai din această cauză este orb, anume pentru că nu vede viitoarele probleme care s-ar putea să fie la fel de presante ca acelea pe care încearcă să le rezolve astăzi cu lăcomie şi pentru faptul că nu vede că odată cu atingerea visului lui vor apărea alte probleme de acest gen închipuindu-şi că el poate avea ultimul cuvânt în istorie. El pariază totul pe acest ideal şi crede sau se face că crede că face acest lucru spre binele omenirii.

O astfel de prejudecată are la bază tocmai rămăşiţele unei mentalităţi feudale şi obsesia sa a sfârşitului istoriei şi a lumii. Aceasta se centrează în jurul prejudecăţii ascunse a perfecţiunii lumii care ar putea avea loc dacă anumite lucruri se întâmplă. Pentru progresistul orb ea este o atmosferă SF iar pentru politician ea este tocmai înscăunarea. Fiecare dintre aceştia are ca satisfacţie acel statut de "cel mai mare" pe care îl atinge ca urmare a succesului în domeniul său. Progresistul ajuns să revoluţioneze tehnica se vede în postura de a fi cumva "cel mai la modă", cel mai avansat, în timp ce politicianul se vede drept "cel mai puternic". Un astfel de utopic apogeu este ambiţia absolutului.

Politicianul modern dezvoltă involuntar o astfel de prejudecată pe care o recunoaşte sau nu. Însă ea este recunoscută cu seninătate de către monarh. Acesta o dezvoltă direct deoarece lumea concepută de el este una conservatoare. Altfel stau lucrurile pentru politicianul contemporan care este pus în fruntea statului pentru a schimba lumea şi pentru a o îmbunătăţi. El este repede taxat de alegători şi rivali în momentul în care declară că lumea modelată de el ar fi una perfectă. De aceea acceptă doar undeva în intimitatea gândirii sale o astfel de credinţă conservatoare. Iar faptul că varsă o lacrimă mai mult sau mai puţin vizibilă la schimbarea din funcţie este un semn al acestei intenţii fundamental diferite faţă de cea declarată la investire. Aceasta este tocmai imboldul care îl face să fie politician şi îl determină să se implice în această luptă. Însă incompatibilitatea celor două intenţii, respectiv a sa (de a stopa schimbarea şi de a-şi păstra statutul de monarh) şi cea a cetăţenilor (aceea de a grăbi schimbarea şi de a creşte nivelul de trai) este tocmai punctul slab al organizării politice actuale.

Poate că răspunzătoare pentru această dezamăgire este şi ornamentarea religioasă a progresismului. Dar omul occidental a văzut pe pielea lui că raiul promis de autorităţile secolelor şi mileniilor trecute pentru a tempera revolta cetăţeanului acelor timpuri nu mai înseamnă nimic pentru cetăţeanul timpurilor de azi. Valorile materiale, hrana îmbelşugată au condus la o extremă nebănuită: obezitatea. Astfel că se dovedeşte că simpla bunăstare materială nu este decât un şir de distrageri ale atenţiei pe care cetăţeanul le acceptă. Problemele omului contemporan sunt la fel de presante, dureroase şi arzătoare ca acelea ale omului primitiv chiar dacă conţinutul acestora sunt radical diferite. Cu toate acestea nu se poate ignora faptul că problemele civilizaţiei contemporane au totuşi o altă formă, una evoluată. A le compara logic este inutil. Însă se poate observa cert că omul caută perpetuu soluţii pentru a rezolva probleme care apar perpetuu. El se adaptează, îşi schimbă setul de valori morale chiar pe timpul vieţii sale ca individ datorită acestei nevoi interioare, biologice de adaptare. Logic, uman şi strategic este să-l lăsăm pe fiecare să le rezolve în felul lui şi în ritmul lui. De aceea cred că politica democraţiei cu sila impusă de administraţia SUA este un alt mod de a proiecta într-un eden iluzoriu, abstract şi iresponsabil aceste principii progresist-oarbe. Adică o mare eroare.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Niciun comentariu: