Dacă ne uităm la cele mai periculoase acţiuni criminale din societatea contemporană vedem că ele se învârt în jurul a două lucruri: prostituţia şi consumul de droguri. Datorită celor implicaţi în acest război cetăţeanul trebuie să suporte o mulţime de restricţii. Poliţiştii ameninţă, strigă, agresează şi din când în când mai împuşcă câte un cetăţean confundat cu vreun membru din mafia traficului de droguri sau din cea a prostituţiei acolo unde aceasta nu este încă legalizată.
Dar oare autorităţile chiar doresc eradicarea acestor "flageluri"? Nu cumva, ca în cazul terorismului după cum se va vedea mai jos, acestea sunt simple decoruri juridice ale unei voinţe ascunse? Oare nu este mai simplu să se rezolve aceste cazuri în mod direct, tocmai prin crearea unor spaţii special amenajate, fără implicarea tuturor cetăţenilor în acest război? Iată că oraşul Amsterdam din Olanda a legalizat prostituţia şi o parte din droguri fără să se întâmple vreo nenorocire. Este oare greu pentru alţii să vadă acest lucru sau există interese pentru implicarea cetăţeanului într-unul dintre războaiele artificiale pornite de autorităţi? Nu cumva scopul real al acestor restricţii este limitarea libertăţilor cetăţeanului?
Se poate inclusiv ca vreun politician sau vreun prieten de-al lui să aibă interesul ca mafia să îşi desfăşoare activitatea în aceleaşi condiţii. Imaginaţi-vă că mafia însăşi s-ar trezi fără obiectul muncii în situaţia în care drogurile s-ar vinde la magazin cu preţuri accesibile. Imaginaţi-vă că fondurile obţinute de aceste forţe ascunse de pe urma disperării stării de sevraj a consumatorului pot fi practic nelimitate. Nevoia de drog poate să îl facă pe consumator să omoare pentru a procura suma necesară plăţii acestei doze. Practic vânzătorul poate cere orice preţ pentru doza atât de dorită iar consumatorul este sclavul său.
Iată cum drogatul devine un adevărat soldat pe de o parte pentru mafie şi pe de alta pentru autorităţile care joacă "hoţii şi vardiştii" cu el pe spinarea cetăţeanului dar şi în scopul parazitării libertăţii sale mimând o activitate de protecţie a sa. Pus în faţa sevrajului consumatorul de droguri poate ataca la colţ de stradă pentru a-şi procura doza iar cetăţeanul e gata să renunţe la libertăţile sale mai uşor şi cedării lor către autorităţi în confruntarea cu o astfel de disperare. Preţul artificial crescut al acestor substanţe este o altă problemă. Aceşti bani intră în buzunarul mafiei care apoi ajung în buzunarele politicienilor. Situaţia este într-adevăr una de neînchipuit. Totul are însă la bază frica feudală a multora dintre noi faţă de prostituţie şi vagabonzi. Deşi un drogat în stare de beatitudine este practic inofensiv, în mintea cetăţeanului el se asociază cu bolnavul de holeră şi ciumă care dădea furori în secolele trecute. Bolile sexuale răspândite de prostituate tot cam atunci îngrijora comunitatea în aceeaşi măsură. Aceste frici ereditare dar neîntemeiate pentru prezent fac obiectul speculaţiei unor resorturi mafiote în societate şi perpetuarea unei ordini sociale tacite dar depăşite moral.
Dar haideţi să presupunem că portretul făcut de mine acestei situaţii ar fi fals. Chiar şi aşa oare nu are un om dreptul să facă ce vrea cu viaţa lui atâta timp cât nu influenţează pe a altora? În cazul de faţă el vrea să se drogheze şi să se distrugă. Nu putem oare să îi creăm un spaţiu special în societate pentru a face acest lucru fără a implica afectarea restului societăţii după cum bine au făcut autorităţile din Amsterdam? Ce motive am avea în afară de cele enumerate de mine mai sus pentru a-i restricţiona libertatea? Fireşte că, din punct de vedere uman, moral nu avem niciunul. Dar, fireşte din nou, există motive economice serioase pentru a i-o restrânge totuşi. Acest "disperat" nu poate părăsi lumea aşa uşor par să spună autorităţile. S-a investit în el ca într-o vită de la abator. El trebuie să dea profit... Asta este într-adevăr o mare problemă pentru autorităţi. Cine să mai profite de disperarea lui? Ar mai intra oare banii pe care el îi cheltuieşte pe astfel de substanţe în buzunarele cui trebuie? Ar mai munci el sau cel prădat de el pentru aceşti bani?
Iată cum un întreg sistem social, procedural, legislativ şi ideatic este implicat într-o astfel de manevră oribilă! S-ar putea chiar ca producţia internă să scadă fără motivaţia corporatistă înlocuită de calmul temporar şi iluzoriu al consumului de droguri... Satisfacţiile oferite de sistem ca urmare a acceptării directivelor sale sunt concurate de aceste substanţe şi în iluzie şi în cantitatea de plăcere oferită. În cazul acesta recunosc că este foarte greu de ales...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu