Politicienii suntem noi. Noi înşine trebuie să ne organizăm viaţa.

vezi sectiunea anterioara cu care aceasta se leaga

Aşadar, având în vedere neajunsurile occidentale feudale şi reacţia la aceste neajunsuri, reacţie acumulată din generaţie în generaţie, din tată în fiu, omul de rând chiar ar prefera să împartă egal bunurile comunităţii. Numai cei cu "instinct" politic au astfel de intenţii mafiote asemenea celor din exemplul de mai sus. Generozitatea omului de rând există realmente. Problema poate fi însă dată tocmai de această generozitate excesivă care poate degenera în slăbirea statului. Un astfel de consum excesiv al bunurilor acumulate poate trage comunitatea în jos. Totuşi am mare încredere în capacitatea omului contemporan occidental de a-şi administra proprietatea la fel cum o face la nivel de familie. Riscul unei politici exclusiv de stânga este alimentat şi de resentimentele avute faţă de clasele superioare bogate. Însă în momentul în care va înţelege că dizolvarea economică a acestora prin politici de extremă stângă înseamnă dizolvarea întregii societăţi el va şti şi va înţelege faptul că patronul este un partener social şi nu un exploatator. Dacă se întâmplă să fie doar un exploatator atunci sistemul este cel care suferă de imaturitate neavând pârghiile limitării libertăţilor prea mari luate de un astfel de om. Din păcate există şi astăzi destui astfel de patroni care apelează la mijloace neortodoxe fie din inconştienţă fie din o prea mare lăcomie. Oricum aceste neajunsuri nu îi afectează statutul important pe care acest gen de om îl are în comunitate. Ceea ce îi trebuie şi lui şi societăţii este un cadru legal mai bine pus la punct acolo unde acesta nu funcţionează fapt care trezeşte astfel de reacţii din partea cetăţeanului.

Dar, în principiu acesta ştie la fel ca oricare altul să îşi dozeze cheltuielile şi să nu facă risipă. Dacă i se va inocula ideea că statul este tot un fel de familie a sa el va putea fi la fel de cumpătat cum este cu fondurile propriei familii. Fireşte, rămâne sarcina educaţiei, a şcolii să-l facă pe om să simtă societatea ca o familie. Sunt sigur că ştie să îşi redistribuie fondurile comunitare la fel cum o face la nivel microcomunitar, la nivel de familie. Sunt sigur că ştie că dacă va avea un an mai slab nu se va aventura în cheltuieli excesive. Experienţa familială personală i-a arătat în ce mod se folosesc finanţele comunităţii. Dimpotrivă, după cum am arătat anterior risipa şi cheltuielile exorbitante sunt făcute tocmai de politicieni. Dacă cetăţeanul are tendinţa să risipească şi să se comporte ca un tiran financiar acest lucru se datorează tocmai exemplului pe care îl ia de la politicieni şi dorinţei lui de a ajunge în locul lor.
Aici este în fiecare câte ceva de schimbat. Influenţa secolelor trecute şi a politicilor opresive şi-au pus amprenta în mod distructiv asupra sufletului omenesc. Însă omul şi viaţa în general are o putere incredibilă de a se regenera şi de a se vindeca. Inclusiv deşteptarea cetăţenilor şi situaţiile ciudate ce decurg de aici sunt elemente de presiune ale reformei societăţii. Trebuie să ne înţelegem propriile noastre porniri egoiste şi politicianiste şi să le temperăm. În caz contrar societatea industrială tinde spre autodistrugere. Politicienii sunt slăbiciunea noastră propria noastră nevoie de a le lua locul, propria noastră nevoie de orgie militară. Dacă renunţăm la a pune în act propriile noastre porniri tâlhăriste inconştiente în mod brut ca astăzi, fapt pe care oricum îl dezavuăm, renunţăm la însuşi piedestalul pe care se află cocoţaţi ei. Nu înseamnă fireşte că aceste porniri trebuie corectate feudal, inhibate, ci doar că ele îşi pot găsi exprimarea prin alte canale decât acesta al spectacolului politic infect de astăzi. Acest lucru este un exerciţiu de civilizaţie. Eu pariez pe forţa omului contemporan de a respinge jaful social cu naturaleţe şi din fire.

Societatea contemporană occidentală s-a săturat şi de acest peisaj. Practic au apărut foarte mulţi oameni cu acest "talent" de viitor potenţial tiran sau lider. Omul contemporan este mult mai atent şi mai inteligent decât cel din trecut. Aparatul oligarhiei politice de asimilare a posibililor revoltaţi nu îi mai poate converti pe toţi în starea de tiran cu resorturile specifice societăţii actuale. Practic după modelul cererii şi ofertei care guvernează orice schimb comercial şi orice negociere, abilităţile politice ale cetăţeanului sunt mult mai mari şi devin din ce în ce mai mari pe măsura dezvoltării societăţii a inteligenţei sale indispensabile pentru cerinţele vieţii în societatea industrială. Dacă în trecut astfel de oameni erau absorbiţi în sistemul politic oligarhic practic astăzi acest sistem nu are capacitatea de a-i absorbi pe toţi. De aceea următoarea mişcare a organizării sociale este aceea de ceda înapoi cetăţenilor puterea politică luată în sistemele politice din epocile trecute. Dacă în aceste timpuri se poate spune că statutul privilegiat al politicianului este dat tocmai de raritatea lui, de talentul său unic "de a face ordine", astăzi oferta publică este mult mai mare. Rezultatul nu poate fi decât scăderea naturală a statutului acestui om, a valorii lui după modelul oricărei oferte ridicate care face să scadă valoarea produsului. Asta înseamnă că politicianul trebuie dat frumuşel jos din maşina lui blindată şi coborât în stradă între oameni. Statutul său actual este unul care indignează iar dacă nu se conformează acestei proceduri riscă să ducă această indignare la extremă.

Tâlhăria de profesie este o reacţie la această imposibilitate de asimilare a urgiei revoltiste convertite în funcţie politică aşa cum există în profesia de politician. Ea nu mai poate fi satisfăcută după acest model fapt ce a condus la un alt tip de manifestare. Avem de a face cu un alt tip de revoltă de genul celei de la vechea revoluţie franceză. Terorismul este cea mai radicală dintre aceste tendinţe. Iar fondurile cu care este alimentat vin chiar din spaţiul occidental împotriva căruia terorismul se manifestă primordial. Autodistructivitatea occidentală este o consecinţă directă a revoltei politice convertite astfel. Însă există şi reacţii paşnice de nesupunere civică cărora li se face o imagine de huligani. Dar tot ce ei fac este faptul că refuză orice obedienţă politică şi protestează împotriva corpului politic mondial. Hărţuiţi de forţele de ordine lor li se dă imaginea unor vechi bandiţi sau piraţi care atacă comunităţile în scop de orgie militară. De cele mai multe ori această imagine este doar un produs massmedia care primeşte resturile festinului politicienilor şi le acceptă punctul acestora de vedere. Politicienii trebuie să înţeleagă că s-a terminat cu şmecheria. Există destui oameni care nu pot fi fraieriţi niciodată.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei