Capitalismul sălbatic implementat în România poate arăta valorile capitalismului în general, poate fi o parabolă pentru înţelegerea acestuia deoarece aici lucrurile s-au făcut pe faţă şi nu discret ca în Occidentul civilizat. Sectorul privat a fost rapid acaparat de vechii securişti care, spre deosebire de omul de rând, aveau dreptul la călătorii în Occident. Aceste călătorii le-au dezvoltat abilităţi de mici afacerişti observând încă de atunci evoluţia pieţei şi chiar făcând speculă cu obiecte cumpărate de acolo. Ei au avut astfel posibilitatea să strângă anumite sume de bani cu care au mituit funcţionarii publici sau cumpărat pe sume minime anumite proprietăţi rămase ale nimănui după căderea comunismului. Cei mai acerbi practicanţi ai capitalismului sălbatic postdecembrist torturaseră pe timpul comunismului pe cei ce se opuneau regimului. Aşa cum aceştia au devenit oameni de afaceri din torţionari în aceeaşi manieră feudalii au devenit burghezi chiar dacă nu pe linie familială, nu pe descendenţă directă. Totuşi apucăturile de vechi jefuitori şi biruitori ai vechilor aristocraţi au fost transformate în spirit corporatist de burghezii care au consolidat capitalismul.
Corporaţiile moderne au structura organizatorică absolut identică cu cea a armatelor din care au derivat odată cu stadiul industrial de dezvoltare. Cel mai clar exemplu este publicul ţintă (target-ul) pe care limbajul corporatist l-a adoptat cu o nonşalanţă terifiantă. Targetul nu mai este bombardat cu proiectile şi ucis pentru a i se lua bunurile ci este convins cu reclame şi alte subterfugii să facă un anumit schimb. În fapt cumpărarea este un schimb al mărfii cu marfa mărfurilor. Iată de ce publicitatea agresivă care ne bombardează zi cu zi este de fapt urmaşa directă a războaielor medievale.
Există o ierarhie în organigramele sale, în microstructurile sociale care conlucrează la finalizarea produsului. Există vechea avangardă care cerceta poziţiile inamice şi dădea informaţii capilor armatelor pentru ca aceştia să adopte o strategie viabilă de luptă. Avangarda modernă sunt studiile de piaţă pe care firma le face pentru a cerceta nevoile targetului.
S-ar putea crede că vechile victime ale războiului epocilor trecute au dispărut deoarece targetul modern nu moare. La prima vedere aşa s-ar părea. Însă la o analiză atentă se poate vedea că el se cam umple cu tulburări psihice. Stresul este nucleul lor. Bombardat cu reclame din toate părţile omul contemporan trebuie să se întrebuinţeze din ce în ce mai mult pentru a-şi putea permite luxul achiziţionării acestor bunuri. Firmele au şi ele politici abile de vânzare cum ar fi împărţirea plăţilor în rate care îşi cresc valoarea progresiv şi de care clientul nu fusese înştiinţat. Pentru a face faţă acestor cheltuieli muncitorul în cauză trebuie să presteze ore suplimentare şi venituri suplimentare.
Puteţi fi siguri că dacă toţi oamenii implicaţii în activităţi diverse în planul social ar înceta lucrul în acelaşi timp armata/poliţia ar interveni şi i-ar lua cu forţa. Dacă închisorile s-ar umple până la refuz ei nu s-ar lăsa mai prejos în a da o lecţie răsculaţilor şi i-ar executa cu armele lor performante fără prea multe ezitări. Aşa ceva ar fi de neconceput pentru corporatişti. Scăderea profitului lor ca urmare a refuzului angajaţilor de a se subordona ar produce panică pentru lăcomia lor de nestăpânit. Într-un astfel de moment societatea industrială ar regresa la stadiul său de societate feudală cu sclavii ei legaţi de glie şi ameninţaţi cu armele pentru a produce.
Ca să înţelegeţi şi mai bine ce rol au marile corporaţii în trasarea directivelor politicilor interne şi, mai ales internaţionale vă readuc în memorie un caz pe care şi-l aduce aminte oricine: înainte de invazia din Irak oficialii irakieni erau acuzaţi de faptul că fabrică arme de distrugere în masă deşi aceştia au negat vehement iar cei din Coreea de Nord se lăudau în fiecare săptămână cu noile teste nucleare. Cu toate acestea nu Coreea de nord a fost atacată pe motivul ameninţării securităţii internaţionale ci Irakul. Armele de distrugere în masă nu s-au găsit. Cert este că cineva a fost influenţat de existenţa petrolului irakian să nu audă ce strigau nordcoreenii dau să vadă ce nu arătau irakienii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu