Imperiul clasic are particularitatea că implică politica monarhului sau a minorităţii oligarhice relativ la cucerirea sau nu a unor teritorii noi. Dacă imperiul nu face aceşti paşi atunci în societate apare un sentiment de nemulţumire. Omului de rând nu îi convine stagnarea prea îngheţată mai ales dacă trăieşte într-o societate cât de cât industrială. Luxul exagerat al legiuitorului poate atrage sentimente de frustrare, zvonuri defavorabile şi predispoziţii la revoltă. Acest fapt produce o tensiune internă dramatică. Pe lângă neajunsurile omului de rând, huzurul conducătorului îi provoacă acestuia sentimente de revoluţie. Acestei revolte însă i se opune tocmai imaginea monarhului asociată cu proprii părinţi şi cu obedienţa naturală faţă de ei, mecanism psihologic foarte abil folosit de educaţia sălbatică după cum am arătat mai sus. Războiul este o posibilitate temporară şi provizorie de punere în acord a sentimentelor de dispreţ faţă de monarh (urmate de tendinţele de revoltă internă) cu frâiele sădite de educaţia sălbatică în mentalitatea cetăţeanului de rând.
Aceste teribile pulsiuni agresive pot fi neutralizate prin promisiunea ancestrală de jaf şi viol încastrată în sufletul omului şi moştenită latent. Monarhul foloseşte o inginerie politică abilă prin care aceste resorturi abisale care mocnesc ca lava vulcanilor să fie potolite. Răspunsul constă într-un război cu un imperiu vecin. El acceptă tacit şi parşiv împreună cu omologul său din imperiul rival o astfel de confruntare de forţe. (Amabilitatea dintre conducătorii lor făcută cu diferite ocazii arată mai curând un parteneriat.) Revolta se reglementează la nivel de om de rând. Fiecare cetăţean implicat proiectează răul în celălalt om, în rivalul de pe terenul de luptă. Există astfel un ingenios mod al monarhului de a tempera agresivitatea poporului şi care se poate finaliza cu creşterea imperiului, cu anexarea altor teritorii. Însă o astfel de deturnare are valabilitate doar în statul feudal şi doar dacă are ca finalitate acea orgie finală a victoriei. Dacă niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită atunci monarhul plăteşte cu propria piele o astfel de manipulare a rătăcirii supuşilor. Hitler a făcut acest lucru în plină epocă industrială însă resorturile sale feudale nu au avut succes în mentalitatea civilizată a cetăţeanului de rând care a înţeles eroarea în care a fost târât şi nu a mai pus pasiune în susţinerea planurilor sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu