Proiect pentru umanizare sociala

vineri, 29 februarie 2008

Apel la pace




Cred că mintea părtinitoare a politicienilor deja crede că va fi distins o lipsă de coerenţă a acestui program relativ la alăturarea teoriei limitării progresismului cu cea a accelerării reformei. Diferenţa este însă una semnificativă: progresismul orb se referă exclusiv la latura economică a societăţii iar reforma propusă aici se referă la organizarea ei, la latura politică. Eu nu susţin afirmaţiile mincinoase ale politicienilor cum că ne mai trebuie bani pentru o lume mai bună şi susţin că ei sunt de ajuns ci doar că trebuie folosiţi mai eficient. Eu nu forţez apariţia viitorului înainte ca prezentul să se fi consumat. Dimpotrivă eu apăr existenţa prezentului în faţa rămăşiţelor trecutului care se cramponează în prezent ca strigoii. Dispreţul şi ura cetăţenilor pentru politicieni exista dinainte de acest text. Nu mai există de mult dragoste faţă de politician aşa cum exista în epoca feudală. Dacă cetăţeanul are o oarecare simpatie faţă de un politician aceasta se datorează de fapt antipatiei profunde faţă de politicianul rival lui. Aceste realităţi deja există. Cetăţeanul însuşi doreşte să scape de strigoi. Eu îi sugerez doar un drum pe care poate să meargă. Eu nu forţez oamenii să se schimbe şi nu fac apel la revoluţie aşa cum ar face progresismul orb. Aştept ca omul singur să se convingă şi să se schimbe în ritmul lui. Deci lucrurile nu trebuie confundate, iar eventualele obiecţii tendenţioase trebuie respinse.
Indiferent de minusurile lui sistemul actual de organizare este totuşi cel mai bun din câte au existat pentru individ. Libertăţile sexuale, politice, religioase sau de orice altă natură ale cetăţenilor sunt mai mari decât au fost vreodată. Acest lucru este ceea ce contează cu adevărat. Fără aceste libertăţi omul este redus la stadiul de legumă, de animal de povară şi nu de fiinţă posesoare de conştiinţă. Oamenii nu au motive civilizate să îşi nege unul altuia dreptul la libertate. În antichitate se spunea că sclavii (oamenii neliberi) trebuie să existe pentru protejarea libertăţii celorlalţi; dacă omul liber nu ar fi avut sclavi atunci el însuşi ar fi trebuit să-şi piardă libertatea ocupându-se de lucruri minore. Din fericire visul oamenilor liberi ai antichităţii s-a realizat într-o oarecare măsură astăzi. Obiectele au ajuns să lucreze singure, roboţii de astăzi pot face mare parte din activităţile care erau în trecut destinate sclavilor.

Omenirea nu mai are nevoie de războaie care să aducă unei minorităţi posesoare de "talent" militar pradă de război cu care să îşi exercite libertatea. Astăzi e mult mai uşor să organizezi aceste maşini pentru a produce o astfel de pradă care în trecut era obţinută prin jaf militar. Oamenii nu mai au nevoie să se ucidă între ei asemenea animalelor sălbatice care concurează între ele pentru hrană. La ora actuală există destul pentru toţi pe Pământ. Repet: ce ne trebuie este o mai bună organizare. De aceea cred că inclusiv această organizare se poate face paşnic şi nu prin violenţă. Revoluţiile care s-au impus prin violenţă au fost false revoluţii. Fascismul şi comunismul doar au promovat acelaşi model primitiv de cucerire prin jaf cu politica de exterminare a unei părţi din lume. Indiferent cât de revoltător ar fi modul de operare ale autorităţilor de astăzi trebuie recurs la acest acţiunea paşnică, la nonviolenţă.

Este adevărat că reformele sugerate aici nu se pot face dintr-o dată. Simţul democratic al oamenilor nu este suficient de bine ascuţit chiar dacă ei înşişi sunt aceia care simt când democraţia (în doza mai mare sau mai mică cât există astăzi) este în pericol. Politicienii au avut grijă prin măsurile pe care le-au luat să nu permită educaţia legislativă şi politică a cetăţeanului decât de faţadă, în grade mici, pentru a nu bătea la ochi. Este totuşi nevoie de instruire. Lucrurile trebuie făcute cu paşi mici şi siguri.

Indiferent de cât de clară ar părea o astfel de reformă politică în toată lumea, trebuie să accept că doar membrii ţărilor civilizate au resurse umane pentru a trece la un astfel de corp politic. Şi în aceste state sunt destule mentalităţi feudale retrograde la nivelul omului de pe stradă. Însă experienţa politică şi economică a acestor comunităţi este una mult superioară restului lumii. Reflexele democratice ale cetăţeanului sunt bine încastrate în cultura sa socială. De aceea cred că cu puţină educaţie politică ce ar trebui inclusă în şcoală ca disciplină obligatorie o astfel de reformă politică se poate realiza într-un viitor apropiat.

Fie o şcoală specială, fie un examen sau o serie de examene care ar da dreptul de vot pot decide cine este apt pentru implicare politică şi cine nu. Indiferent de opţiune este cert că educaţia politică trebuie să stea pe locul 3 în topul materiilor ce trebuie studiate după învăţarea socotitului şi cea a limbii. Astăzi o astfel de disciplină nu se învaţă deloc şi abia unii "privilegiaţi", viitori înlocuitori ai politicienilor o pot studia. Fireşte, informaţii despre funcţionarea organismului politic al statului se pot găsi la bibliotecă însă sistemele de învăţământ sunt destul de abil făcute pentru a-l obosi pe elev în aşa fel încât să nu-şi mai dorească să mai studieze ceva în plus faţă de ceea ce învaţă pentru specializarea sa în viitoarea carieră. Este mai comod pentru acei paraziţi să aibă cetăţeni needucaţi în materie de politică pentru a-şi păstra propriul statut parazitar.

Se poate susţine că în anumite locaţii de pe glob aceste reforme nu se pot realiza decât într-un viitor mai îndepărtat. De exemplu România are astăzi cetăţenii împărţiţi în două: unii care fac faţă rigorilor industriale moderne şi unii care trăiesc încă în Evul Mediu. Responsabilitatea politică a acestora din urmă este zero. Chiar şi ocupaţiile tradiţionale feudale sunt abandonate pentru activităţi periferice sau infracţionale. Acesta este şi motivul pentru care neimplicarea în stilul lor de viaţă după modelul de mai sus nu poate da roade. Practic ei nu mai sunt băştinaşi la fel cum teritoriile arabe sărace nu mai sunt în această situaţie. Influenţa nefastă a capitalismului sălbatic şi-a făcut efectul. Ceea ce trebuie făcut este echilibrarea acestor zone cu restul. În aceste zone trebuie investit educaţional. Copiii născuţi în aceste zone sunt defavorizaţi. Ei constituie materia primă pentru viitorii terorişti şi infractori periculoşi. Dacă societatea stă cu mâinile în sân şi mai ales, cu capul în nisip prefăcându-se că nu vede, va plăti mai târziu pentru acest lucru. Statul trebuie să renunţe la politica lui "ţara te vrea prost". Ei înşişi vor trage societatea în jos dacă nu se iau măsuri urgente de civilizare a lor.

Politicienii suntem noi. Noi înşine trebuie să ne organizăm viaţa.




Aşadar, având în vedere neajunsurile occidentale feudale şi reacţia la aceste neajunsuri, reacţie acumulată din generaţie în generaţie, din tată în fiu, omul de rând chiar ar prefera să împartă egal bunurile comunităţii. Numai cei cu "instinct" politic au astfel de intenţii mafiote asemenea celor din exemplul de mai sus. Generozitatea omului de rând există realmente. Problema poate fi însă dată tocmai de această generozitate excesivă care poate degenera în slăbirea statului. Un astfel de consum excesiv al bunurilor acumulate poate trage comunitatea în jos. Totuşi am mare încredere în capacitatea omului contemporan occidental de a-şi administra proprietatea la fel cum o face la nivel de familie. Riscul unei politici exclusiv de stânga este alimentat şi de resentimentele avute faţă de clasele superioare bogate. Însă în momentul în care va înţelege că dizolvarea economică a acestora prin politici de extremă stângă înseamnă dizolvarea întregii societăţi el va şti şi va înţelege faptul că patronul este un partener social şi nu un exploatator. Dacă se întâmplă să fie doar un exploatator atunci sistemul este cel care suferă de imaturitate neavând pârghiile limitării libertăţilor prea mari luate de un astfel de om. Din păcate există şi astăzi destui astfel de patroni care apelează la mijloace neortodoxe fie din inconştienţă fie din o prea mare lăcomie. Oricum aceste neajunsuri nu îi afectează statutul important pe care acest gen de om îl are în comunitate. Ceea ce îi trebuie şi lui şi societăţii este un cadru legal mai bine pus la punct acolo unde acesta nu funcţionează fapt care trezeşte astfel de reacţii din partea cetăţeanului.


Dar, în principiu acesta ştie la fel ca oricare altul să îşi dozeze cheltuielile şi să nu facă risipă. Dacă i se va inocula ideea că statul este tot un fel de familie a sa el va putea fi la fel de cumpătat cum este cu fondurile propriei familii. Fireşte, rămâne sarcina educaţiei, a şcolii să-l facă pe om să simtă societatea ca o familie. Sunt sigur că ştie să îşi redistribuie fondurile comunitare la fel cum o face la nivel microcomunitar, la nivel de familie. Sunt sigur că ştie că dacă va avea un an mai slab nu se va aventura în cheltuieli excesive. Experienţa familială personală i-a arătat în ce mod se folosesc finanţele comunităţii. Dimpotrivă, după cum am arătat anterior risipa şi cheltuielile exorbitante sunt făcute tocmai de politicieni. Dacă cetăţeanul are tendinţa să risipească şi să se comporte ca un tiran financiar acest lucru se datorează tocmai exemplului pe care îl ia de la politicieni şi dorinţei lui de a ajunge în locul lor.
Aici este în fiecare câte ceva de schimbat. Influenţa secolelor trecute şi a politicilor opresive şi-au pus amprenta în mod distructiv asupra sufletului omenesc. Însă omul şi viaţa în general are o putere incredibilă de a se regenera şi de a se vindeca. Inclusiv deşteptarea cetăţenilor şi situaţiile ciudate ce decurg de aici sunt elemente de presiune ale reformei societăţii. Trebuie să ne înţelegem propriile noastre porniri egoiste şi politicianiste şi să le temperăm. În caz contrar societatea industrială tinde spre autodistrugere. Politicienii sunt slăbiciunea noastră propria noastră nevoie de a le lua locul, propria noastră nevoie de orgie militară. Dacă renunţăm la a pune în act propriile noastre porniri tâlhăriste inconştiente în mod brut ca astăzi, fapt pe care oricum îl dezavuăm, renunţăm la însuşi piedestalul pe care se află cocoţaţi ei. Nu înseamnă fireşte că aceste porniri trebuie corectate feudal, inhibate, ci doar că ele îşi pot găsi exprimarea prin alte canale decât acesta al spectacolului politic infect de astăzi. Acest lucru este un exerciţiu de civilizaţie. Eu pariez pe forţa omului contemporan de a respinge jaful social cu naturaleţe şi din fire.


Societatea contemporană occidentală s-a săturat şi de acest peisaj. Practic au apărut foarte mulţi oameni cu acest "talent" de viitor potenţial tiran sau lider. Omul contemporan este mult mai atent şi mai inteligent decât cel din trecut. Aparatul oligarhiei politice de asimilare a posibililor revoltaţi nu îi mai poate converti pe toţi în starea de tiran cu resorturile specifice societăţii actuale. Practic după modelul cererii şi ofertei care guvernează orice schimb comercial şi orice negociere, abilităţile politice ale cetăţeanului sunt mult mai mari şi devin din ce în ce mai mari pe măsura dezvoltării societăţii a inteligenţei sale indispensabile pentru cerinţele vieţii în societatea industrială. Dacă în trecut astfel de oameni erau absorbiţi în sistemul politic oligarhic practic astăzi acest sistem nu are capacitatea de a-i absorbi pe toţi. De aceea următoarea mişcare a organizării sociale este aceea de ceda înapoi cetăţenilor puterea politică luată în sistemele politice din epocile trecute. Dacă în aceste timpuri se poate spune că statutul privilegiat al politicianului este dat tocmai de raritatea lui, de talentul său unic "de a face ordine", astăzi oferta publică este mult mai mare. Rezultatul nu poate fi decât scăderea naturală a statutului acestui om, a valorii lui după modelul oricărei oferte ridicate care face să scadă valoarea produsului. Asta înseamnă că politicianul trebuie dat frumuşel jos din maşina lui blindată şi coborât în stradă între oameni. Statutul său actual este unul care indignează iar dacă nu se conformează acestei proceduri riscă să ducă această indignare la extremă.


Tâlhăria de profesie este o reacţie la această imposibilitate de asimilare a urgiei revoltiste convertite în funcţie politică aşa cum există în profesia de politician. Ea nu mai poate fi satisfăcută după acest model fapt ce a condus la un alt tip de manifestare. Avem de a face cu un alt tip de revoltă de genul celei de la vechea revoluţie franceză. Terorismul este cea mai radicală dintre aceste tendinţe. Iar fondurile cu care este alimentat vin chiar din spaţiul occidental împotriva căruia terorismul se manifestă primordial. Autodistructivitatea occidentală este o consecinţă directă a revoltei politice convertite astfel. Însă există şi reacţii paşnice de nesupunere civică cărora li se face o imagine de huligani. Dar tot ce ei fac este faptul că refuză orice obedienţă politică şi protestează împotriva corpului politic mondial. Hărţuiţi de forţele de ordine lor li se dă imaginea unor vechi bandiţi sau piraţi care atacă comunităţile în scop de orgie militară. De cele mai multe ori această imagine este doar un produs massmedia care primeşte resturile festinului politicienilor şi le acceptă punctul acestora de vedere. Politicienii trebuie să înţeleagă că s-a terminat cu şmecheria. Există destui oameni care nu pot fi fraieriţi niciodată.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Etapa roboţilor şi ciberneticii trebuie să aducă o relaxare a presiunilor sociale exercitate asupra cetăţeanului




Nu ştiu dacă omul este bun de la natură şi corupt de societate. Ştiu însă că sălbăticia are raporturile sale de autoreglare si echilibru. Pierderea unui membru al grupului atacat şi devorat de prădători este compensată de câteva zile de linişte şi relaxare în timp ce prădătorii îşi fac siesta. Din păcate capitalistul nu se mai opreşte să îşi facă siesta. Deşi are tot ce îi trebuie, deşi are hrană, deşi are partener sexual şi o viaţă înainte spiritul corporatist este incapabil să se mai oprească. Mânat de ambiţii imperialiste magistrale el îşi doreşte crearea de noi piramide, de viaţă veşnică prin înmormântarea în ele şi de uimirea muritorilor. El îşi doreşte să fie un rege răsfăţat şi restul lumii să îl slujească şi să îi îndeplinească toate dorinţele indiferent cât de excentrice ar fi. Dominat de fixaţii infantile profunde corporatistul e în stare să sacrifice multe pentru a/şi pune în practică ambiţiile.


Etapa industrială nu îl mai obligă pe om să devină şi mai productiv deoarece s-a dovedit că acesta poate deveni cu adevărat periculos şi se poate angaja în proiecte sociale extrem de periculoase odată ce scapă de sub biciul terorii sclavagiste. Sclavul industrial este manipulat să devină mai productiv. Pe moment lucrurile par în regulă. El este închistat în munca lui, nu comunică, nu este nici nemulţumit nici nesatisfăcut însă în el se încing cu fiecare oră, cu fiecare zi ce trece aburii răzbunării antisociale. Cultura viselor Hollywood, activităţile sportive sau marile meciuri nu mai sunt suficiente pentru a-i prelua şi satisface furia. Omul contemporan se simte păcălit de firma care i-a vândut maşina promiţându-i o droaie de femei după el. Prin această păcăleală el se simte păcălit în aceeaşi măsură de tv. ,de vorbele măreţe ale politicienilor, de dragoste, de raiul religiei. Deocamdată sporadic mai ia câte o armă şi trage la întâmplare într-un hipermarket. Însă răzbunarea sclavului este cu adevărat imprevizibilă.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Angoasă în civilizaţie: o problemă mai veche




Societatea consumistă guvernată de economia de piaţă este una dintre cele mai bune din câte au existat. Este însă absolut prostesc să credem că ea ar fi absolut ideală şi că cel care se îndoieşte de perfecţiunea ei are în vedere centralismul, monopolismul şi artificialismul economiei de tip comunist. Autorităţile au insistat pe această falsă dilemă iar cei care au un punct de vedere critic faţă de capitalismul occidental aveau şansa să fie etichetaţi drept comunişti pe timpul războiului rece sau ca terorişti mai nou. Iată un mod foarte abil de a scăpa de unele poziţii bâzâitoare la adresa „bunului mers” al societăţii capitaliste.


Romantismul ce domină spiritul occidental de 200-300 de ani cu puseele sale de evadare din civilizaţie, cu turismul şi gustul pentru exotic, pentru nonoccidental sunt realităţi ale spiritului occidental. În el se vede o lehamite pentru valorile şi realităţile culturii tehnologiei occidentale. Civilizaţia pare că începe să se spargă sub propria greutate. Fiecare vrea să evadeze din ea fie că e profitor de pe urma ei fie că e semisclav al ei. Doar emigranţii naivi şi seduşi de ţara făgăduinţei occidentale îşi pun la bătaie cu entuziasm sănătatea lor fizică şi psihică congenitală, specifică spaţiilor de origine pentru a se integra în ea. Urmaşii lor direcţi vor resimţi teribil însă această dezrădăcinare şi se vor arunca în aer în atentate cu bombe. Cât timp irosit! Câtă muncă negândită aruncată pe apa sâmbetei! Iată cum, în lăcomia lui oarbă capitalismul ajunge să plătească pe termen lung mai mult decât ar fi făcut-o dacă ar fi fost mai ponderat. Iată cum intervenţia armată pentru petrol în Irak a condus de fapt la creşterea explozivă a preţului acestuia şi nu la scăderea lui aşa cum se spera!


Asemenea strămoşului său Sisif, omul de rând occidental merge la vot mereu şi mereu, îşi pune speranţe mereu şi mereu în politicieni şi este mereu şi mereu dezamăgit de ei. Viaţa lui rămâne la fel, sistemul la fel însă la fiecare alegeri i se dă iluzia că va schimba din temelii lumea. Politicianul cu zâmbetul său şarmant este manechinul sistemului care îl face pe omul de rând să cumpere în continuare serviciile sistemului. O birocraţie fără finalitate concretă a votului este în măsură să îi ridice moralul să îl convingă pe mai departe să meargă la muncă şi să alimenteze sistemul cu truda sa.
Votul lui este folosit de fapt împotriva lui. Dacă va vrea să nu se mai supună regulilor, dacă vrea să rupă contractul cu societatea i se va atrage atenţia că e în minoritate, că majoritatea a votat astfel deşi o astfel de întâmplare o poate avea majoritatea însăşi dar în perioade diferite de timp. În România lucrul ăsta s-a văzut cel mai clar. Deşi s-a votat de mai multe ori împotriva comunismului, deşi a fost o aşazisă revoluţie şi deşi au existat proteste de stradă totuşi vechii comunişti au rămas la conducerea statului şi majorităţii instituţiilor. Ascunşi printre dosare şi hârtii aceştia şi-au văzut în continuare de drum impasibili faţă de spiritul străzii.


Hollywood-ul îi oferă o loterie afectivă specială. Vei vedea în filmele făcute aici şi politicianul erou (nou) pe lângă cel corupt (vechi). Vei vedea personaje negative în persoana alcoolicilor şi drogaţilor. Vei vedea visul american prin excelenţă, cum un amărât marginal ajunge model, cum se îmbogăţeşte subit. Filmul holywoodian arată excepţia în diferite domenii de activitate ceea ce loteria face în fapt. Pentru simplul fapt că este redată amănunţit excepţia loteriei şi a poveştilor gen Hollywood sunt percepute ca reguli şi nu ca excepţii neglijabile. Iată un mod teribil de manipulare în masă pe care cea mai abilă agenţie de publicitate din lume Hollywood-ul o realizează către clientul său cel mai fidel şi cel mai generos: guvernul SUA. Vei vedea în filmele Hollywood cum variantele dorite de guvern asupra diferitelor evenimente ale istoriei sunt susţinute de linia filmului şi cum evenimentele derulate din film ţi se vor imprima pe retină ca nişte probe evidente ale acelor fapte. Este incredibil însă şi astăzi sunt oameni care cred ca filmele de gen Hollywood sunt un fel de transmisii foarte bune în direct ale televiziunilor.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Cultura robului este ridicată la rang de virtute socială deşi pe termen lung ea are consecinţe teribile în plan psihopatologic




Cultura muncii şi a îmbogăţirii prin muncă asiduă promovată de spiritul (creştin) protestant al occidentului pare un adevărat simptom în epoca roboţilor viitorului. Uşurinţa vieţii promovată de tehnologia viitorului va scoate la iveală depresii nemaivăzute atunci când sclavul de astăzi orbit cu raiul fericirii eterne al consumului nu va mai avea ce să pună în loc. Maşinile îi vor înlocui activitatea zilnică de astăzi care îl mai motivează cumva. Însă în viitor acest tip de motivaţie psihică va dispărea şi în loc vor rămâne sechelele prezentului (nostru) şi al trecutului.

Munca nu este o activitate nobilă dar poate deveni nobilă dacă este făcută din plăcere, cu pasiune. În acest caz ea devine o joacă în toată regula iar activitatea făcută din plăcere este foarte asemănătoare cu jocul pe care copilul şi animalele îl practică pentru a-şi consuma surplusul de energie. Fireşte că după mii de ani de muncă asiduă de care nu au scăpat nici stăpânii şi nici sclavii o activitate oarecare poate să fie realmente o binecuvântare. Însă se poate trece foarte uşor către limita opusă unde excesul de muncă poate continua dezumanizarea. Sistemul social trebuie să aibă grijă să nu mai preseze omul contemporan pentru randament superior. Statul trebuie să îşi ia în serios limitarea abuzurilor subordonării la care este supus omul de rând şi asta cât mai repede posibil.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Politicianul este risipitorul, nu cetăţeanul



Principala mea nemulţumire la adresa politicianului este aceea că o bună parte din resurse sunt folosite aiurea, că fondurile comunităţii sunt în bună parte artificial redirecţionate pentru îmbunătăţirea imaginii lui însuşi, în scopul realegerii sale la următorul scrutin electoral. Casta politică mediază această dinamică. Maketingul politic este motorul funcţionării sale. Campania electorală şi votul acordat de cetăţeni este autoritatea prin care el este investit în a jongla cu aceste politici. În cazul în care nemulţumirile sociale sunt mai mari politicianul este acela care intervine cu măsuri mai de stânga. Dar dacă el reuşeşte prin diferite mijloace să reîntoarcă mai puţin, adică să consume mai puţin din rezervele statului atunci se poate spune că are abilitate de negociator. Dacă şi după acest "praf în ochi" aruncat funcţionarului statului el reuşeşte să îşi primească încă odată voturile cetăţenilor atunci se poate spune că este un politician bun. Adică suficient de viclean pentru manipularea publicului.

Rezervele bugetare pentru care se bat politicienii nu sunt cunoscute, nu le este făcută publică valoarea. În felul acesta negocierea este favorabilă politicienilor. Căci dacă aceste fonduri nu sunt făcute publice atunci cine le mai verifică? Sau, în situaţia în care gradul de corupţie al acestora este unul foarte ridicat, cine mai poate garanta că ei nu îşi bagă mâinile adânc în aceste fonduri? Sau cine garantează că aceia care îi verifică pe politicieni nu recurg la inginerii procedurale pentru a împărţi "profitul" cu cei pe care ar trebui să îi sancţioneze?

Oricum ar fi, politicianul se află într-o continuă campanie publicitară. Tot ce caută el este imaginea şi se lansează într-o cursă contracronometru cu adversarii săi pentru a-şi îmbunătăţi această imagine. Tot ceea ce contează este un zâmbet de efect, o promisiune iluzorie şi mincinoasă la care se adaugă toate elementele de marketing poleite fără acoperire cu concepte sociologice care să dea impresia că ceea ce se face se face în mod ştiinţific, oficial. Scena politică este astfel un simplu circ de clovni. Trist este faptul că ei decid viitorul nostru pe când noi credem că doar ne fac să râdem. Cu cât aceşti clovni se dau mai tare peste cap şi cu cât sunt mai penibili cu atât nevoia publicului imatur de spectacol este satisfăcută. Preţul plătit este însă unul inestimabil iar biletele se plătesc la final. Încă ceva: cetăţeanul nu ştie asta.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Cetăţeanul acceptă faptul că taxele şi impozitele sunt măsuri indispensabile societăţii civilizate



În situaţia actuală politicianul este un negociator. El negociază bugetul luat de la întregul număr de cetăţeni implicaţi în producţia de bunuri de consum şi redistribuie aceste bunuri în societate. Oare negocierile acestea între diferitele sectoare ale societăţii nu se pot realiza direct de către membri societăţii fără implicarea politicienilor? O altă posibilă obiecţie la adresa liberei configurări a bugetului de către cetăţean ar putea fi pericolul scăderii dramatice a valorii produsului intern brut nu din cauză de proastă gestionare ci din cauze naturale, catastrofe, crize energetice etc. Astfel de fenomene ar conduce la anularea scheletului acestui buget, la anularea fondurilor minime necesare pentru păstrarea echilibrului în societate. Însă trebuie subliniat că dacă o astfel de catastrofă economică se întâmplă atunci nici măcar organizarea oligarhică actuală nu poate rezolva această criză. Serviciile secrete şi întregile forţe armate nu ar putea sau chiar nu ar vrea să rezolve o astfel de criză. Practic un crack economic ar întoarce societatea către grade inferioare de evoluţie. Însă această regresiune se poate realiza în orice alt context dacă aceste condiţii se reunesc.
Apariţia statului asistenţial este semnul apariţiei mentalităţii industriale. Statul intervine cu măsuri de protecţie pentru minorităţi de orice fel. Aceste măsuri necesită dislocarea unor fonduri şi orientarea lor pentru sprijinirea acestor minorităţi. Fie că vorbim de discriminare pozitivă, prin care unor membri ce aparţin unor minorităţi etnice li se acordă privilegii de pătrundere şi avansare în ierarhiile publice, fie că vorbim de ajutoare financiare acordate şomerilor, persoanelor cu handicap fizic sau altora de acest gen ele primesc ajutoare. Statul a depăşit acel stadiu feudal prin care cei care nu contribuie activ la produsul intern trebuie eliminaţi sau ignoraţi. Poate speriat de teoriile revoltiste şi utopice ale marxismului statul capitalist dezvoltat a recurs la aceste modele de protecţie socială. Cu o parte din influenţă venită din zona empatiei naturale faţă de semeni şi cu o altă parte venind din acuzaţiile de exploatare ale marxismului, capitalismul a condus la acest model admirabil al statului asistenţial. Rezultatele nu au întârziat să apară şi echilibrul social este cel mai important dintre ele. Dar, pe termen lung, cei care vor fi fost ajutaţi de stat să se ridice şi să supravieţuiască demn în societate cu handicapul lor de minoritari se vor implica ei înşişi în procesul economic şi vor face faţă specializării ridicate de care are nevoie munca industrială. Iată că statul a renunţat la reflexul feudal de a păstra un nivel intelectual şi moral scăzut cetăţenilor (dar cu productivitate agricolă exclusivă) în favoarea unor astfel de nivele intelectuale ridicate dar cu productivitate economică industrială diversă.
Taxele şi impozitele trebuiesc preluate de la cei care sunt activi în câmpul societăţii şi reîmpărţite înapoi în societate. Acest lucru este modul de funcţionare al oricărei societăţi. Comunitatea devine asemenea unui motor unde activitatea unei părţi o stimulează pe cealaltă şi o determină să funcţioneze şi să le stimuleze la rândul ei pe celelalte. În felul acesta membrii inactivi economic ai societăţii sunt ajutaţi de cei activi. Inclusiv lumea animală atestă acest tip de ajutor. Una dintre cele mai de succes comunităţi din lumea animală, cea a leilor nu aruncă afară din ea pe membrul care a suferit o afecţiune ci îl lasă să se alăture grupului la împărţitul profitului urmat vânătorii. În felul acesta atunci când îşi va relua abilităţile va putea să reîntoarcă această generozitate către alţi posibili membri aflaţi în aceeaşi situaţie. Dacă nu ar trăi în grup, leul nu ar fi atât de puternic pe cât este în Africa. Practic acesta este principiul de succes al asigurărilor sociale folosit pe scară largă astăzi.
În acelaşi fel societatea umană trebuie mai întâi să sprijine formarea celor care încă nu au dobândit cunoştinţe şi tehnică în producerea de bunuri, pe cei care au făcut-o anterior sau pe cei a căror muncă îşi va arăta roadele abia mai târziu. Prin pensia acordată bătrânilor sau prin educaţia copiilor societatea umană face în bună măsură acest lucru. Nu profitul economic este elementul decisiv care conduce la acest lucru deşi în ansamblu acest profit general nu lipseşte. Elementul decisiv este însăşi societatea umană, faptul că oamenii sunt făcuţi să trăiască împreună să comunice şi să împlinească umanitatea pe Pământ şi în Univers. Individul izolat nu înseamnă nimic fără restul semenilor săi pe care trebuie să îi ajute şi să îi facă parte din comunitatea lui. O comunitate cu miliardari izolaţi pe de o parte şi cu muritori de foame pe de alta este o comunitate erodată, nesănătoasă, unde conflictele sociale grave mocnesc.
Omul contemporan înţelege acest lucru fără implicarea politicienilor şi acceptă acest mers al societăţii în mod natural. Iată că nu este nevoie de ei pentru a-l forţa pe cetăţean să devină uman pentru că el însuşi este astfel şi el însuşi va şti (dacă va fi lăsat) să continue politica statului asistenţial de astăzi. Impozitele plătite în comun se reîntorc la cetăţean şi el vede acest lucru. Obiecţia cum că fără autoritate politică oligarhică cetăţeanul ar refuza să mai plătească el însuşi impozite şi să mai ceară impozite de la cei mai înstăriţi ca el aşa cum funcţionează statul azi sub comanda corpului politic oligarhic este una absurdă, bazată pe impresia politicianului că ar conduce o societate feudală. Uneori însuşi propriul său statut îl face să creadă acest lucru în mod naiv şi involuntar. În realitate omul de rând îşi pretinde în fiecare clipă dreptul de a se apropia financiar de elitele economice, de cei bogaţi. Este absurd prin urmare să se creadă că, dintr-o dată, el şi-ar pierde această cerinţă naturală fără să mai perceapă impozit de la acestea.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Cetăţeanul îşi poate "vota" singur bugetul fără implicarea politicienilor

vezi sectiunea anterioara cu care aceasta se leaga



Evoluţia socială depinde de modul în care sunt investite şi reinvestite resursele societăţii indiferent de organizarea sau de gradul său de dezvoltare. În funcţie de modul în care se investesc aceste resurse statul are două tipuri de politică: cea de stânga şi cea de dreapta. Cea de stânga se caracterizează prin consumarea resurselor, prin creşterea imediată a nivelului de trai al majorităţii cetăţenilor, prin impozite mai mari luate în special de la cei cu venituri mari. Cea de dreapta de obicei constă în stagnarea nivelului de trai al majorităţii şi creşterea sa doar în cazul unei minorităţi, al unei elite economice. Resursele sunt păstrate, reinvestite iar impozitele sunt mai mici. Cetăţeanul luat ca individ face acest lucru el însuşi cu veniturile familiei sale la un nivel microsocial. În timpul sărbătorilor de Crăciun sau ale altor evenimente el devine mai generos, împarte cadouri, cheltuieşte mai mult, întăreşte legăturile cu membrii familiei şi cu prietenii iar în timpul anului este mai reticent, mai economicos. Politicile de stânga sau de dreapta aplicate la nivel macrosocial şi pe termen mai lung sunt cam la fel. Cele două modele politice nu sunt absolut opuse, ele se completează unul cu altul. De exemplu nu poţi să fi generos cu familia şi prietenii dacă nu ai economisit suficienţi bani restul anului.

În acelaşi fel politicile de stânga ale statului pot conduce la stagnare şi învechire deci la scăderea nivelului de trai dacă nu sunt dublate de politici de dreapta care să le echilibreze. Aşa s-a întâmplat cu comunismul care, cu toate că susţinea politici de stânga şi a operat deposedarea bogaţilor de bunuri (naţionalizarea), a condus la un nivel de trai al majorităţii cetăţenilor inferior capitalismului care apela la politici de dreapta. Deşi a adâncit teribil diferenţele sociale dintre bogaţi şi săraci totuşi majoritatea cetăţenilor sistemului capitalist avea un nivel de trai ridicat faţă de cel socialist. Aceste diferenţe aveau doar criterii politice în timp ce restul cetăţenilor implicaţi în economie aveau statut social oarecum asemănător în ceea ce priveşte accesul la mărfuri. Însă ura lor faţă de capitalişti a ajuns propagandă simplă şi formală, făcută rutinat. Politicienii comunişti înşişi aveau comportament capitalist, cu cumpărături făcute în Occident, cu hobbiuri tipic capitaliste şi cu comportamente de patroni aroganţi.

Iată că egalitatea între oameni nu poate exista aşa cum nu există nici între animale. Unii sunt mai performanţi decât alţii iar succesul lor determină succesul întregii comunităţi. Faptul că sunt mari posesori de bunuri este însăşi recompensa faptului că aceşti oameni trag nivelul de trai al restului cetăţenilor după ei. Însă aplicată sălbatic această stare de fapt poate degenera în scopuri extreme după cum am văzut în analiza progresismului orb. De exemplu o politică de dreapta poate conduce la întărirea financiară a statului, la creşterea rezervelor valutare şi de mărfuri în general. Chiar dacă valoarea impozitelor este mai mică faţă de valoarea celor din politicile de stânga aceste fonduri nu se reîntorc la societate spre consum ci rămân la rezerva de stat. Însă acest fapt conduce la nemulţumiri sociale, la proteste de stradă deoarece se adânceşte diferenţa dintre cele două mari clase. Pe de altă parte, după cum am spus, politici de extremă stângă conduc la creşterea birocraţiei şi la stagnare economică şi chiar decăderea nivelului de trai.

Dincolo de aceste fluctuaţii provizorii bugetul trebuie să rămână pe un schelet stabil. Această stabilitate trebuie să reflecte aportul fiecărei părţi din societate la menţinerea echilibrului său general. Adică este necesar să nu existe discrepanţe bugetare colosale. La ora actuală în ţările mai puţin dezvoltate şi în cele foarte slab dezvoltate există discrepanţă între un salariu oferit unui oficial şi altul oferit unui muncitor marginal de câteva zeci şi chiar sute de ori. Acest gen de discrepanţe se pot justifica doar dacă vin din sectorul privat. Adică un patron al unei firme de succes, care îşi ocupă tot timpul cu afacerile are tot dreptul să aibă salariul pe care îl are. Însă dacă acest lucru se întâmplă la nivelul salariilor din bugetul de stat acest fapt este o crimă. Şi în acest caz aici există un top al importanţei muncii fiecăruia însă discrepanţa nu trebuie să fie atât de mare. Acest tip de secretomanie privind votarea şi stabilirea bugetului de stat rezidă tocmai în marile discrepanţe între salariile diferitelor sectoare ale comunităţii. Dacă salariul unui agent al unui serviciu secret ar fi făcut public s-ar putea să apară presiuni din partea cetăţenilor. Aici intervine politicanul cu numerele sale de magie pentru a ascunde mecanismele de împărţire a acestui buget după interesele lor oligarhice. Cu atâtea (de)servicii secrete şi forţe de securitate care trăiesc cu impresia că sunt un fel de câini la turmă şi unde comunitatea nu le cunoaşte activitatea şi, deci, nici valoarea salariilor, este clar că o astfel de discrepanţă nu are cum să nu existe astăzi din păcate contrar acestui spirit.

Disoluţia puterii legislative: alt sofism tipic al gândirii oligarhiei politicianiste pentru a nu lăsa puterea în mâna cetăţenilor



Nu putem oare simplifica aceste proceduri pentru a-i obliga pe cei ce moţăie prin parlament să facă şi ei ceva util pentru societate şi nu doar pentru firmele la care sunt acţionari? În orice caz buna lor credinţă în materie de legi este clar compromisă. Mai întâi pentru că legile bune nu se fac aşa din propria lor iniţiativă ci ca urmare a respectării spiritului Constituţiei respectivei comunităţi. Ori aceasta este opera unor elite care nu este necesar să fie neapărat compusă din politicieni iar cetăţenii o votează tocmai pentru că îi respectă spiritul. Apoi legile pe care ei le trag de păr spre a încălca această Constituţie (destule şi ele la număr) sunt împotriva comunităţii, dovedesc o reaintenţie şi se revizuiesc tocmai ca urmare a protestelor străzii. În toate aceste cazuri tot cetăţeanul este cel care legitimează funcţionarea lor. Dacă el este criteriul cel mai important atunci de ce nu i se dă direct cetăţeanului pârghiile procesului de formare a acestora? Se poate răspunde cu afirmaţia că el însuşi nu ştie să îşi ia această putere. E adevărat. Trebuie să înveţe să işi ia această putere înapoi după mii de ani de când i-a fost furată. Nu este mare lucru. Însă îi trebuie un pic de dibăcie pentru această iniţiativă.

Fireşte că aici apar câteva obiecţii pe care le pot anticipa din modul în care politicienii gândesc şi manipulează. Una dintre aceste obiecţii se referă tocmai la posibilitatea de discutare a oricărei reglementări constituţionale, la nerespectarea ei din pricina votării directe a posibilei majorităţi a însele prevederile sale. Adică la respingerea oricăror legi şi reglementări înscrise pe termen lung în comportamentul comunităţii. Cumva această obiecţie este vecină cu aceea a tâlhăriei.

Aici însă apare un sofism extrem de tendenţios folosit de adepţii sistemului de oligarhie politică actuală. Se spune că omul de rând nu este capabil să îşi ia soarta în mâini deoarece nu are conştiinţa democraţiei, nu înţelege spiritul constituţiei şi nu doreşte să o respecte. Mai întâi pot observa faptul că nici politicianul nu ar face-o dacă nu ar exista constrângerile specifice. Dar dincolo de asta pot să observ că atunci când se judecă lucrurile bune făcute de politician acest sistem procedural limitativ este acceptat în discuţie însă atunci când aceleaşi lucruri se arată că pot fi făcute de însuşi cetăţean se elimină din discuţie acest sistem. Practic cetăţeanului i se expropriază o calitate. O asemenea abordare este identică cu plasarea sa în Evul Mediu. Dacă îl imaginezi ca pe un medieval, aşa cum îşi doreşte în sinea lui politicianul, este clar că cetăţeanul este incapabil să aibă spirit modern. Dar dacă îi păstrezi acest cadru, dacă nu îi dai voie să lovească în autoritatea constituţiei şi îl obligi să o respecte atunci fireşte că respectiva obiecţie dispare. Mai întâi pentru că textul constituţiei comunităţii ar putea foarte bine rămâne în picioare la fel cum este în picioare inclusiv pentru casta politică actuală în momentul în care cetăţeanul ar fi familiarizat cu procedurile legislative şi ar înţelege neregulile şi pericolele pe termen lung care ar reieşi din nerespectarea acestora şi rezolvările de probleme pe care ele le produc în comunitate.

Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care oligarhia politică actuală se leagă de lucrurile decisive ale democraţiei, de modul în care ea şi le însuşeşte şi le proclamă ca definitorii. Pentru că în realitate acestea pot exista şi fără ea. Am arătat mai sus exemplul cu societatea civilă care, fără nici un alt "ajutor democratic" din partea politicienilor ci chiar cu împotrivirea lor ei, poate face presiuni asupra factorului politic spre corectarea unor legi neconstituţionale şi inumane. Ei pot fi făcuţi să anuleze o anumită lege sau prevedere care încalcă spiritul constituţiei tocmai de către vocea străzii. Aşadar sunt sigur că strada din spaţiile ţărilor civilizate ştie să păstreze acelaşi cadru procedural şi legislativ sănătos unde constituţia este recunoscută ca lege supremă iar legile organice ca legi secundare care aplică acest spirit al ei în cazuri particulare. Repet: nu este nevoie de o oligarhie parazită pentru aplicarea acestui spirit. În Statele Unite juraţii pot fi oameni de pe stradă, iar simţul lor democratic şi legislativ nu este alterat din moment ce funcţionează. Înşişi politicienii actuali, cu toate petele pe care le au pe conştiinţă se bucură de statutul oligarhic privilegiat pentru că omul de pe stradă are vocaţia respectării procedurilor civile.

Probabil că sunt şi vor fi destui oameni încuiaţi la minte care nu înţeleg şi nu vor înţelege ce este actul politic. Dar sunt şi destui oameni în comunitate care chiar trebuie admiraţi pentru că nu s-au mânjit cu mizeria politică actuală. Aceşti oameni sunt adevărata coloană vertebrală a civilizaţiei. Ei ştiu să iasă în stradă şi să protesteze împotriva unei legi periculoase sau care ar proteja interesele mafiote ale politicienilor. Apoi ei, deconspiraţi de vigilenţa unor astfel de cetăţeni bineintenţionaţi, se conformează bombănind. Şi atunci eu vin şi întreb: cine conduce? Nu cumva tocmai societatea civilă este aceea care păstrează standardul sus? Păi dacă tocmai în stradă rezidă adevărata democraţie de ce să mai plătim reprezentanţi pentru a face ceea ce spune strada din natura ei? Doar pentru a pune în practică rămăşiţele feudale din mintea lor? Oare nu costă mai puţin societatea realizarea unor scrutine sau alte proceduri care să ateste voinţa adevărată a străzii în locul celei a politicienilor relativ la însăşi puterea lor de decizie?

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Eliberarea de politicieni nu degenerează în jaf social aşa cum insinuează ei



Pentru mentalitatea industrială nivelul de viaţă este mult mai ridicat. Cetăţeanul poate avea o viaţă mult mai uşoară decât în epocile clasice ale mentalităţii feudale. Dezvoltarea tehnologiei, roboţii, maşinile cu performanţe inimaginabile în trecut, computerul şi altele, toate acestea au preluat multe din sarcinile omului feudal. De aceea cea mai parte din membrii comunităţii nu sunt implicaţi în producerea de bunuri indispensabile supravieţuirii (hrană şi locuinţe) ci în industrii apărute ulterior, industrii care produc bunuri pe care comunitatea le reclamă şi le consumă după ce nevoia de hrană şi locuinţă a fost deja rezolvată.

Iată că cerinţele cetăţeanului industrial sunt diferite de cele ale cetăţeanului feudal. Dacă feudalul îşi doreşte hrană mai consistentă şi mai diversificată, locuinţă civilizată şi altele câteva, cetăţeanul industrial îşi doreşte celebritatea şi o viaţă de star, lucruri esenţialmente diferite faţă de cele dorite de primul. Iată că teama de jaf social pe care politicienii o invocă drept consecinţă la dispariţia castei lor este total nejustificată pentru mentalitatea industrială. Omul civilizat contemporan preferă să meargă la job în fiecare zi decât să meargă la război şi să ucidă un "duşman" necunoscut. În aceeaşi măsură jaful asupra magazinelor şi depozitelor de bunuri ale comunităţii nu se evită în principal datorită "eficienţei" extraordinare şi indispensabile a forţelor "de ordine" ci tocmai datorită mentalităţii evoluate a spiritului industrial care are destulă demnitate şi destul statut social să îşi permită să cumpere asemenea bunuri fără să coboare la nivel feudal.

Omul de rând nu mai trebuie ameninţat cu arma pentru a i se potoli pornirile tâlhăreşti. El recurge la o viaţă paşnică cu naturaleţe, din convingere, ca o consecinţă a gradului său de civilizaţie. Frustrările sale contemporane ţin mai mult de lucruri secundare, de mofturi personale şi nu de lipsa mijloacelor de bază ale supravieţuirii care determinau jaful social în timpurile trecute. De aceea omul civilizat contemporan va ezita să decline siguranţa sa personală şi stabilitatea sa politică în favoarea tâlhăriei. Îmi dau seama că principala obiecţie la adresa creşterii puterii politice a cetăţeanului pe care eu o propun este tocmai această ameninţare cu jaful social.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

joi, 28 februarie 2008

Nevoia sporirii puterii politice a cetăţeanului şi a restrângerii celei a oligarhiei actuale


Sistemul politic actual, deşi este numit democratic totuşi este departe de ceea ce a fost odată democraţie autentică şi de originea cuvântului "democraţie". Aşa ceva s-a întâmplat cu adevărat în Atena antică. Oratorii îşi susţineau punctele de vedere în faţa publicului de pe agora Acropolei iar apoi publicul alegea soluţia. Un astfel de sistem minunat de guvernare a căzut însă ca urmare a atacurilor războinice din partea perşilor sau a altor cetăţi greceşti. Într-adevăr un sistem democratic autentic este fragil în faţa armelor. Oriunde apare necesitatea folosirii acestora dispare şi o parte din libertatea cetăţenilor care este însăşi motorul democraţiei autentice. Iată încă odată de ce mentalitatea industrială nu poate fi implementată în comunităţi cu economie feudală aşa cum politica lui G. W. Bush doreşte.

Rezultatul unei astfel de panorame de coşmar descrise mai sus este acela că majoritatea cetăţenilor sunt incapabili să conducă să se implice politic. Unii sunt foarte înapoiaţi şi chiar primitivi. Inclusiv curentele politice de stânga susţin că omul de rând este "de la natură" incapabil să conducă... Dacă civilizaţia contemporană se doreşte a fi o societate deschisă, o societate a dialogului atunci ea trebuie să facă un efort pentru deermetizarea structurilor sociale. Indiferent de asistenţa pe care statul cel mai civilizat de pe glob il acordă minorităţilor şi defavorizaţilor el rămâne totuşi o entitate eterică, pretutindeni şi nicăieri, ceva cu care cetăţeanul nu se identifică şi faţă de care se simte inferior. Acest lucru este inadmisibil pentru un organism social care se doreşte şi trebuie să fie unul asistenţial. Politicienii sunt ghimpii care împiedică acea identificare naturală şi normală a cetăţenilor cu statul. Nu ştiu dacă ei ar putea fi total înlocuiţi de votul direct ale cetăţenilor pe undeva în lume. Răspunsul stă în fiecare. Însă ştiu sigur că puterea lor trebuie limitată drastic.

În timpul revoluţiei franceze cedarea de către politician a unor privilegii politice direct către cetăţean era un câştig imens. Cu toate experienţele teribile de atunci practic cetăţeanului i se aducea la zi forţa sa politică relativ la libertăţile economice şi culturale câştigate ca urmare a revoluţiei tehnologice realizate anterior. Pentru acel timp revoluţia franceză a fost într-adevăr o revoluţie culturală a Occidentului. Însă în acel moment civilizaţia industrială era totuşi abia la început. Din păcate raportul puterii politice în ecuaţia politician-cetăţean a rămas la fel astăzi când practic societatea occidentală a ajuns la un nivel industrial avansat. Conform acestui ritm cetăţeanului îi mai trebuiesc cedate prerogative politice, îi mai trebuiesc cedate procente din putere în această ecuaţie. Practic astfel de măsuri de reformă politică presupun o realiniere o readucere la zi a datelor respectivei ecuaţii politice la fel cum revoluţia franceză a făcut-o la timpul ei. Cred că din cele arătate mai sus şi din cele ce încă voi mai spune pe parcursul acestui text se văd toate punctele slabe ale politicianului relativ la spiritul contemporan şi nevoia acută de realizare a acestei reforme.

Cum se poate realiza o societate mai bună



Cred că am arătat suficient până acum în acest text că nu războaiele, nu ameninţările, nu armatele, nu poliţia sau alte instituţii similare acestora pot stopa crimele din lume astăzi. Acestea eventual doar le reduc amploarea. Poliţistul are nevoie de infractor la fel cum armatele au nevoie de "duşman". Între acestea se stabileşte o legătură paradoxală şi bizară deoarece fără celălalt nu ar putea exista nici cel care "îl corectează". Tocmai de aceea uneori aceste roluri se inversează iar cetăţeanul poate observa cum poate ajunge victimă direct sub influenţa celor plătiţi din fondurile publice să îl protejeze. Cele mai mari fraude se fac tocmai cu complicitatea poliţiştilor iar cele mai mari masacre se realizează atunci când armata îşi ucide propriul popor sau organizează/înlesneşte atacul din partea altei armate cu scopul declanşării unui contrareacţii dorite de la început. Această oribilă procedură este preţul implicat de gloria sa toxică ce reiese de aici în momentul în care intervine.

Pare de neînchipuit dar cele mai odioase crime nu se realizează din nevoia de supravieţuire. Crimele făcute din acest imbold sunt găinării minore. Marile crime au ca scop iluzii personale asemenea îmbogăţirii, sadismului sexual extrem sau câştigării respectului din partea celor care nu le pot face. Toate acestea se datorează unei educaţii (moştenite şi formate) bazate pe iluzii. Aceleaşi iluzii care pot aduce un angajat să îşi dorească mai mult şi să deţină mai mult devenind mai productiv la locul de muncă sunt şi acelea care îl pot împinge pe un infractor la crime oribile. Firma şi autorităţile au de câştigat un profit mai mare de pe urma unui angajat extrem de motivat spre profit, însă reversul acestei mentalităţi constă în aceste mari crime. Progresismul orb îşi are o latură absolut nimicitoare. O oligarhie politică şi economică cu interese majore se foloseşte de masa cetăţenilor ca de un paravan pentru a-şi atinge aceste interese. Educaţia sălbatică practicată în rândul copiilor este un teren fertil pentru viitorul angajat însă efectele secundare sunt mult mai nocive. Şi pentru ce un astfel de profit colosal scos pe spinarea mutilării psihice a cetăţenilor? Pentru întărirea armatelor şi pentru planuri utopice...

Rezolvarea sau măcar atenuarea conflictelor psihice interioare moştenite sau create artificial de educaţia sălbatică este un scop pe care asistenţa psihologică făcută în şcoală îl poate realiza. Este singurul mod pentru a stârpi iluziile educaţiei sălbatice formate de milenii în mintea omului de rând occidental şi care, după cum am văzut, îşi scot acum la iveală deformările şi comportamentele anticomunitare. Un om sigur pe el, lipsit de timiditatea feudală specifică va fi un om responsabil şi un om de încredere. Va fi un om care va avea de la sine sentimente comunitare constructive şi nu distructive. Acest om este foarte periculos pentru politicienii de astăzi şi pentru "forţele de ordine". Omul acesta nu poate fi manipulat, el nu răspunde la pârghiile diversioniste ale politicienilor şi nici nu are atitudine antisocială. Fireşte că ameninţă scaunele mafiote ale acestora. Fireşte că ei nu au nici un motiv să îşi taie creanga de sub picioare însă cetăţeanul responsabil poate face presiuni asupra politicienilor pentru schimbare.

E timpul pentru ca lumea să se liniştească. E timpul pentru ca o bună parte din uriaşele fonduri rupte de la bugetul de stat implicate în susţinerea armatelor şi serviciilor secrete să fie dirijate către o educaţie deschisă. E nevoie ca în loc de eroi disperaţi societatea să producă pedagogi umani. E nevoie ca viitoarele generaţii să fie cu adevărat învăţate şi nu pregătite pentru a deveni sclavi în abatoarele economice ale corporatismului contemporan. Chiar şi argumentul profitabilităţii economice susţine astfel de măsuri pentru cerinţele viitorului. Revoluţiile tehnologice care urmează vor necesita oameni cu mintea limpede şi ascuţită pentru a face faţă provocărilor ce vor apărea.

Chiar dacă doar SUA şi ţările dezvoltate din Europa şi alte câteva de pe glob pot reduce chiar de mâine puterea politicienilor totuşi în fiecare spaţiu în care există brumă de civilizaţie modernă se pot lua măsuri de reformă începând de la educaţia din şcoală. Aici se pot face presiuni. Redirijarea fondurilor către o educaţie deschisă şi umană este un pas care poate fi făcut oriunde. Restructurarea armatelor şi a serviciilor secrete, reducerea numărului acestor vampiri va salva suficienţi bani de la aruncarea lor pe apa sâmbetei.

O soluţie diferită faţă de cea oferită de Bush şi alţii ca ei faţă de Orientul Mijlociu. Scrisoare către cetăţeanul american

vezi sectiunea anterioara cu care aceasta se leaga


Chiar dacă autorităţile voastre vă interzic să gândiţi în această direcţie cred că trebuie să luaţi în consideraţie că ceva este în neregulă cu voi americanii. Ce s-a întâmplat la WTC este o tragedie şi, într-adevăr, nimeni nu are dreptul să vă ucidă în acest fel. Însă eu refuz să cred că acei terorişti erau diavoli aşa cum sugerează politicienii voştri. Totuşi voi înşivă nu ştiţi sau nu v-aţi preocupat prea mult să comunicaţi cu aceste culturi care acum par să se răzbune pe voi. Nu aţi ştiut să scoateţi latura umană a acestor oameni la lumină. Ei s-au sinucis ucigându-vă şi pe unii dintre compatrioţii voştri şi această îndârjire a lor trebuie să vă dea de gândit. Dacă refuzaţi să acceptaţi ideea că teroriştii au avut şi ei o faţă umană aşa cum vă obligă autorităţile şi dacă nu căutaţi să înţelegeţi ce a fost în mintea acelor oameni, atunci nu veţi schimba nimic. Veţi cădea pradă altor şi altor atacuri din afară iar politicienii voştri vă vor restrânge şi mai mult libertăţile. Chiar dacă autorităţile sunt în stare să vă bage la închisoare pentru că gândiţi altfel decât ei totuşi cred că e timpul să îi înfruntaţi şi să alegeţi o altă cale decât cea trasată de ei.
Aveţi politicieni care vă spun că vă apără interesele dar vă fac o imagine negativă, aveţi servicii secrete care vă fac (de)servicii... Dar spuneţi voi cetăţeni ai Americii cât de protejaţi vă simţiţi? Nu cumva vă simţiţi hărţuiţi? Nu cumva serviciile voastre secrete pe care le plătiţi din propriul vostru buzunar vă fac mai mult rău? Nu cumva vi-aţi atras duşmănia restului lumii pentru că, prin manipulări şi metode primitive de lucru cu oamenii (tortură, crimă, batjocură), pentru că serviciile voastre secrete s-au implicat în răsturnări de guverne, în vânzări de arme, în trădări şi alte asemenea fapte reprobabile? Nu cumva această imagine de coşmar care aparţine unor vampiri s-a extins asupra voastră înşivă? Mai mult de jumătate din fondurile SUA sunt dirijate către apărare. Păi dacă tot daţi atâţia bani pentru siguranţa voastră măcar faceţi în aşa fel încât să vă simţiţi ceva mai în siguranţă şi nu ca nişte prăzi aşa cum sunteţi astăzi.
Sentimentul pe care voi americanii îl daţi restului lumii este acela pe care îl dă un patron fără scrupule, un burghez lacom din secolul al 19-lea, care foloseşte oamenii ca pe maşini, care îi tratează ca pe obiecte ce pot fi înlocuite şi aruncate când se uzează. Cred că acesta a fost principalul motiv pentru care aţi fost atât de brutal atacaţi în 2001 şi acesta este motivul pentru care veţi mai fi atacaţi dacă nu veţi schimba ceva în politica voastră internaţională şi în însuşi modul vostru de a fi. Priviţi mai de aproape imaginea teribilă pe care o aveţi în lume.
Prin izolarea la care vă supune casta voastră politică şi serviciile voastre secrete nu veţi putea să trăiţi în siguranţă. Voi astăzi păreţi lumii în mod fals ca fiind la fel de răi ca şi teroriştii care vă omoară. La crimele lor politicienii voştri au înăsprit acţiunile lor inumane făcute deja anterior. Tortura în afara teritoriului american (unde este formal interzisă), închisorile mobile, lipsa de respect faţă de fiinţa umană nonamericană pe care le practică cei mai mulţi dintre politicienii voştri sunt lucruri care vă vor aduce multe lucruri groaznice dacă nu faceţi eforturi să vă eliberaţi de aceşti vampiri. "Măsurile de securitate" pe care serviciile voastre vi le aplică vouă înşivă vă conduc încet şi sigur către o mentalitate de tip feudal. Cheltuiţi din ce în ce mai mult, sunteţi din ce în ce mai puţin liberi însă vă înfundaţi din ce în ce mai mult. În timp ce politicienilor le creşte popularitatea pe fondul suferinţei voastre voi deveniţi încet şi sigur nişte pioni ai unui imperiu, nişte soldaţi într-un război nesfârşit. Sunteţi târâţi fără voia voastră într-un război care nu vă reprezintă, un război al eroilor medievali întârziaţi! Nu fiţi naivi să plătiţi voi ponoasele gloriei lor iluzorii! Retrageţi-le sprijinul politic şi financiar! Daţi-i afară din sediile lor blindate de unde vă privesc cu dispreţ şi trimiteţi-i la a contribui cu ceva la bunăstarea comuniunii.
E timpul să aveţi un dialog real cu lumea. E timpul să schimbaţi ceva. Voi şi numai voi cetăţenii de pe stradă, voi oamenii oneşti şi bineintenţionaţi puteţi face acest lucru. Dacă voi îl faceţi atunci întreaga lume îl poate face. Dacă voi vă veţi restricţiona casta politică până la desfiinţare, dacă voi vă veţi elibera de fantomele trecutului şi de vampirii care vă parazitează atunci aveţi deschisă calea reconcilierii cu lumea. Lumea întreagă are nevoie de exemplul vostru. Dacă vă veţi desfiinţa (de)serviciile secrete, dacă veţi limita puterea castei politice şi veţi renunţa la politicile iniţiate de reprezentanţii acestora viaţa voastră şi a întregii lumi va fi mai sigură. Dacă vă veţi dezice de greşelile făcute de ei în numele vostru, greşeli pe care voi înşivă sigur nu le-aţi fi făcut din proprie iniţiativă, restul omenirii nu vă va mai duşmăni. Nu vă lăsaţi târâţi într-un război care nu vă aparţine şi în care nu credeţi! Nu vă pierdeţi vieţile pentru gloria lui George Bush JR!
Politica lui grupată în jurul sintagmei "the greatest nation" v-a făcut pe unii dintre voi să nu respectaţi societăţile tradiţionale sau primitive de pe glob. Nu lăsaţi semenii voştri să intervină brutal cu capitalismul corporatist şi democraţia actuală în zone geografice şi istorice care nu sunt pregătite să le accepte! Nu permiteţi unora dintre semenii voştri să jignească cultura, tradiţiile şi religia altor popoare aflate într-un stadiu mai puţin avansat din punct de vedere tehnologic!
Şi vă întreb: cum să fiţi consideraţi astfel voi cetăţeni americani din moment ce armata voastră a atacat Irakul pe motive că deţine arme nucleare deşi autorităţile irakiene au declarat categoric că nu deţin astfel de arme în timp ce Coreea de Nord, care declară sus şi tare că deţine astfel de arme este ignorată? Poate cineva să creadă că intervenţia armatei voastre a fost una bineintenţionată când se vede de la o poştă că politicienii voştri doresc doar să ia petrol în siguranţă de acolo? Nu se vede oare că în Koreea de Nord nu există vreun astfel de interes economic şi de aceea politicienii voştri au ezitat să aplice aceeaşi măsură ca în cazul Irakului? Care este rolul aşanumitelor servicii secrete de la voi din comunitate? Să inventeze ştiri senzaţionale despre arme de distrugere în masă acolo unde doar cei foarte neinformaţi mai cred că au fost? Să vă manipuleze cu informaţii mincinoase care să le justifice lor eficienţa? Cum să aibă restul omenirii încredere în voi din moment ce serviciile voastre secrete comit crime, dau jos guverne, trag sfori şi manipulează politicile particulare ale statelor cu scopurile lor inumane? Cum să aibă lumea încredere în voi când firmele voastre vând arme în zone de conflict pe de o parte iar pe de alta politicienii voştri trimit trupe pentru menţinerea păcii?
Fireşte că toate acestea aduc prosperitate economică. Firmele care fac afaceri cu vânzarea de arme contribuie la bugetul vostru de stat. Petrolul irakian scos în siguranţă îi face preţul mondial mai mic, economia voastră creşte, se creează alte locuri de muncă salariile voastre cresc şi se micşorează numărul şomerilor. Însă preţul unei astfel de bunăstări forţate este ostilitatea restului lumii. Totul se răsfrânge împotriva voastră iar drepturile şi libertăţile voastre sunt ruinate de măsurile de securitate luate împotriva acestei ostilităţi mondiale. Intraţi astfel într-un cerc vicios teribil care nu face decât să crească ameninţările împotriva voastră şi să vă trezească sentimente de supunere imperială. Deveniţi treptat nişte animale dresate ale unui metacirc unde politicienii voştri ipocriţi şi lipsiţi de scrupule sunt dresorii. Însuşi faptul că sunteţi pasibili de pedeapsă dacă încercaţi să găsiţi justificări pentru atacurile din 2001 şi nu acceptaţi ideea impusă de la centru că teroriştii au fost nişte diavoli este un astfel de abuz în care sunteţi înfundaţi. Nu vi se pare că libertatea de conştiinţă vă este încălcată? Aţi ajuns să vă fie interzis să gândiţi.
Dar sunt sigur că aceia care vi-au făcut o astfel de imagine negativă sunt minoritari în raport cu cei bineintenţionaţi şi cei cu suflet omenesc nealterat în ei. Voi trebuie să vă faceţi cunoscută prezenţa, trebuie să arătaţi că sunteţi nişte oameni asemenea restului de oameni de pe glob, cu sentimentul grijii faţă de aproapele său, cu compasiune faţă de semeni şi nu nişte extratereştrii sau nişte mutanţi aşa cum vă percepe lumea prin prisma unora dintre voi. Lumea întreagă are nevoie de priceperea voastră dar şi voi aveţi nevoie de ecologia socială şi a mediului în aceeaşi măsură. Păstrarea naturală şi sălbatică a restului lumii vă ajută chiar pe voi înşivă să vă petreceţi liniştiţi concediile şi să vă relaxaţi.
Nu mai încape în îndoială şi nu mai merge politica struţului care se face că nu vede nimic băgând capul în pământ. În acele spaţii nonoccidentale unde aţi implementat valorile consumiste aţi pârjolit pur şi simplu la fel cum strămoşii voştri au făcut cu populaţiile de indieni pe care le-au exterminat. Unii dintre voi deplâng şi acest tip de barbarie de acum şi pe cel de atunci şi cred că aceasta este calea. Aveţi doar două căi de ales: fie recunoaşteţi că aţi greşit faţă de arabi pentru că i-aţi folosit în lupta voastră cu URSS şi faţă de alţi nonoccidentali invadându-le spaţiul cu valorile occidentale şi veţi lua măsuri să îi protejaţi de acum încolo, fie veţi continua aceeaşi politică. Primul caz pare cel mai viabil şi oricum l-aţi pus în practică faţă de populaţiile voastre băştinaşe cărora încercaţi să le recuperaţi memoria prin programe lăudabile. Nimeni nu vă va acuza la nesfârşit pentru nişte greşeli pentru care vi-aţi cerut scuze public şi cei ce nu vor putea să vă ierte vor fi puţini. Cea de-a doua variantă nu duce nicăieri. Vă veţi înfunda într-o viziune filosofic-dualistă despre viaţă în care voi vă veţi vedea absolut curaţi, binele suprem iar pe ceilalţi răul suprem. Evul mediu postmodernist vă paşte!

Despre pactul cu "diavolul" şi axa răului



O lume mai bună nu se poate realiza fără scăderea ameninţărilor armate pe care statele le fac unele altora. Este la îndemâna fiecăruia dintre noi să facem presiuni asupra guvernelor care să contribuie la reducerea lor. Capii armatelor vor duce în primplan argumentul ameninţărilor externe, cele din partea fundamentaliştilor arabi sau cele din partea Coreei de Nord sau altele de aiurea şi abil alimentate de ei. Oricât de absurd ar părea, au murit destui soldaţi americani ucişi cu armele trimise de Statele Unite în Afganistan pe timpul când acesta se afla în război cu Uniunea Sovietică. Conflictele din lume sunt întreţinute tocmai de cei care ar trebui să le desfiinţeze pentru simplul motiv că şi-ar pierde pâinea dacă acestea nu ar mai exista. Aşa cum am spus, ameninţarea din partea lor le alimentează şi legitimează tocmai poziţiile lor în comunitate. Nu cumva între politicieni şi aceste ameninţări există un acord tacit? Oare G. Bush nu îşi poate elimina mai uşor rivalii politici din cursa electorală atunci când, asemenea perioadei de după atacul de la 11 septembrie, popularitatea lui explodează ca urmare a exploziei de insecuritate şi regresiei către mentalitatea feudală a cetăţenilor? Credeţi oare că un om viclean ca el nu vede că popularitatea sa a crescut în urma acestor atacuri?

Chiar dacă ar vrea să nu ţină cont de aceste scurtături în carieră tot nu ar putea. Pentru că omul de succes îşi uşurează munca şi acţiunea şi tocmai asta îl face de succes. Rezultatul acestei conjuncturi este faptul că serviciile secrete primesc mai multe fonduri iar voi înşivă sunteţi puricaţi mai bine. Fără această "axă a răului" căreia i se creează o identitate diavolească asemenea vrăjitoarelor din Evul Mediu politicienii ar fi luaţi la întrebări de către comunitate. "Axa răului" este un partener de încredere pentru aceşti vampiri. Bush are nevoie de Bin Laden pentru creşterea lui în sondaje. Nu vi se pare ciudat că o superputere ca SUA este ameninţată de una minoră grupată în jurul lui Ossama Bin Laden?

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Teoria teroristului diavol este una pur medievală



George W. Bush vorbea la un moment dat despre o axă a răului iar prin aceasta sugera că lumea ar fi formată din nişte good guys şi bad guys. Împărţirea aceasta a lumii în bine şi rău după propria voinţă şi angrenarea unor forţe armate pentru stârpirea acestui flagel seamănă foarte bine cu modelul medieval de judecare a lumii. Cunosc cazuri când nişte femei erau arse pe rug pentru "vina" de a zbura pe mături şi de a se împerechea cu fiinţe asemănătoare ţapilor pe undeva printr-un spaţiu lunar. Ideea pe care G. Bush şi probabil alţi politicieni încearcă să o impună, anume că ei sunt băieţii buni ai lui Dumnezeu şi teroriştii sunt băieţii răi ai diavolului şi că tragedia de la WTC s-a întâmplat eminamente din cauza celor "răi" trebuie analizată mai îndeaproape. Orice proces care se întâmplă în natură are cel puţin 2 mari cauze la care se adaugă şi cauze secundare mai puţin importante. Aşa se face că nu există în natură obiecte absolut identice tocmai pentru că numărul de cauze care conduc la apariţia lor diferă. Tind către această stare obiectele industriale construite pe bandă rulantă în fabrici. Dar şi aici apar unele cauze secundare cu tot interesul producătorului de a limita numărul acestora şi de a le păstra cu influenţă identică.

Însă, cu toate că există suficiente voci care susţin că WTC a fost o inginerie foarte bine pusă la punct de zona întunecată a civilizaţiei americane, totuşi trebuie acceptat că un astfel de eveniment nu a fost unul de laborator, ci unul exterior, natural. Oricum, chiar într-un laborator un proces nu poate redus la o singură cauză. Pe lângă cauza principală care afectează un obiect într-un astfel de experiment mai există şi o a doua care poate fi însuşi experimentatorul, însuşi omul care permite influenţa cauzei principale asupra obiectului care produce experimentul. A susţine că tragedia de la WTC s-a datorat exclusiv "din vina" teroriştilor este rezultatul unei mentalităţi feudale tributară filosofiei lui Platon, Aristotel şi a altora care vedeau evoluţia lumii ca pe un lanţ de cauze care se leagă unele cu altele în mod unicauzal, iluzionist, aşa cum iluzionistul transformă obiectele unele în altele la circ şi nu ca pe un arbore cauzal (adică asemenea unui întreg spectru de cauze care coroborează între ele).

Odată înţeles că trebuie să existe o a doua cauză în tragedia de la New York ca în cazul oricărui alt fenomen ea va trebui identificată. Fireşte că aceasta a doua cauză nu poate fi decât politica Americii înşişi sau toată civilizaţia vestică dacă luăm în considerare şi atacurile de la Madrid sau Londra. Va trebui văzut ce a condus la astfel de tragedii şi cine este răspunzător direct pentru faptul că cetăţeanul de rând trebuie să tragă ponoasele unor politici externe şi interne păguboase iniţiate de întunericul nevăzut al societăţii în fruntea căruia se află politicienii. Oricum, repet, politica diabolizării teroriştilor şi lupta oarbă cu ei pe care a început-o G. Bush nu duce nicăieri nici teoretic şi nici practic. Eu ştiu că totuşi nu există oameni diabolici! Însă orice om poate ajunge la un moment dat, în anumite circumstanţe să facă lucruri diabolice. Asupra Americii au avut loc atacuri diabolice. Dar America trebuie să înveţe să scoată partea umană din restul lumii şi nu doar pe cea diabolică. Cred că omul are încă nealterată umanitatea indiferent de locul în care acesta trăieşte.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Mentalitatea colonialistă, cultura eroului şi terorismul



Problema mentalităţii eroice este aceea că descinde direct din mentalitatea colonialistă a monarhului şi a dominaţiei sale militare după cum am spus mai sus. Cultura jafului armat este partea putredă a faţadei imperiale pe care o are eroul. Însă pe timp de pace eroul de meserie devine un ins zeflemist, deprimat şi dispreţuitor tocmai pentru că este în căutare de acel senzaţional personal pe care statutul de erou i-o conferă. Veteranii din Vietnam deveniţi şomeri au ajuns să cocheteze cu actele antisociale. Societatea capitalistă are nevoie de erou tocmai pentru priza la omul de rând care are încastrată în profunzimile mentalităţii sale această nevoie teribilă de ascensiune socială pe acest drum, singurul acceptat de educaţia sălbatică. Golul interior pe care omul de rând îl are, dorinţa sa de ascensiune socială este un teren foarte propice de manipulare economică inclusiv astăzi.

Însă această cultură a eroului îşi are în terorism partea distructivă. Aşa cum mafiotul este varianta industrială a haiducului la fel teroristul este varianta industrială a eroului (feudal). Fireşte iese din calcul eroul ieşit din întâmplare, cel care a făcut un gest nobil dar normal şi care ulterior se dovedeşte a fi fost unul de o importanţă capitală pentru sistem sau pentru vieţile semenilor. Acesta este un erou mai curând umflat de presă şi nu eroul de profesie despre care discut aici. Teroristul este un neoccidental nativ sau cultural format astfel, dezrădăcinat şi educat în Occident sau într-un stil de viaţă occidental. Atentatorii de la WTC au fost toţi educaţi în instituţii occidentale. Diferenţa între aceştia şi foştii eroi americani ai numeroaselor războaie avute şi ajunşi şomeri deprimaţi după terminarea lor constă doar de intensitatea acţiunii teroriste. Probabil că lipsa mijloacelor financiare face ca un astfel de veteran să nu comită atentate de genul celor de la WTC iar în cazul în care aceste mijloace ar exista ele pot cârpi acest gol într-un mod specific culturii consumiste şi nespecific stilului de viaţă oriental, arab, neoccidental în acest caz. Golul interior format de cultura occidentală îl face pe omul de rând să facă acte eroice iar teroristul face şi el acelaşi lucru.

Eroul şi teroristul se definesc în funcţie de două imperii aflate în conflict. Ce este erou pentru unul este terorist pentru altul. Practic nu există diferenţă între sinucigaşii de la World Trade Center şi sinucigaşii Kamikaze din cel de-al doilea război mondial. Singura diferenţă notabilă este aceea că teroristul acţionează pe timp de pace în special împotriva civililor în timp ce eroul acţionează şi pe timp de război şi pe timp de pace. Totuşi structura lor psihosocială este identică. Schimbarea macazului şi a ţintei atacului lor se poate întâmpla rapid. Aşa cum vechiul haiduc devine mafiot în societatea modernă la fel eroul clasic tinde să devină terorist în acelaşi context.

Ce trebuie remarcat la aceştia este egoismul lor ascuns sub masca dedicării acestor acte eroice faţă de aproapele său şi lipsa de empatie cu semenii. Această cursă contracronometru dusă astăzi la paroxism de către SUA de a produce revoluţii capitaliste în toate colţurile lumii nu se face în scopul ridicării nivelului de viaţă al poporului băştinaş (acesta eventual este un efect secundar) ci a profitului personal. De fapt se ştie că liberalismul capitalist nu excelează în protecţie socială care este apanajul unor politici conservatoare. Pe de altă parte nici Bin Laden nu face ceea ce face pentru fericirea poporului său altfel şi-ar dona averea săracilor care trăiesc la limita subzistenţei. Poporul trăieşte la fel indiferent de aceste experimente pe care milionarii le fac într-un concurs de sporire a averii prin îmbunătăţire a imaginii. Împărţind lumea în bine şi rău şi pretinzând că el reprezintă partea binelui în timp ce teroriştii ar reprezenta exclusiv răul G. Bush adoptă o mentalitate cel mult clasică dacă nu chiar primitivă. Din toată această poveste cert este că mai multe fonduri merg către serviciile secrete şi armată pentru a alimenta noul "război contra terorismului".

Interesul eroului si al teroristului de profesie este acela ca societatea să rămână feudală. Teroristul o face din nevoia de a-şi apăra cultura iar eroul din lipsa de adaptare la valorile societăţii moderne. Dedicaţia eroului/teroristului faţă de un ideal absolut al societăţii feudale este cerută la rândul său de la omul de rând. Practic această dedicaţie faţă de acest ideal are scopul acelei ascensiuni sociale personale. Abandonarea de sine a eroului în faţa interesului seniorului are un scop bine definit. Practic el poate fi moştenitorul imperiului atunci când seniorul va trece în nefiinţă. În acest caz el se comportă faţă de senior aşa cum şi-ar dori ca supuşii lui să se comporte cu el dacă ar fi el însuşi senior. Topica descreşterii valorii personale a celor aflaţi regresiv pe scara socială este imboldul acestui tip de comportament. De aici şi sacrificiul uman pe care eroul/teroristul îl face în numele păstrării acestei structuri ierarhice. Pentru mentalitatea feudală distrugerea acestei topici şi în special a autorităţii superioare reprezentate de senior sau chiar de autoritatea religioasă absolută căreia acesta îi slujeşte la rândul său înseamnă distrugerea propriei fiinţe. De aceea şi eroul şi teroristul îşi doreşte supravieţuirea imperiului (feudal) fie el unul politic, fie unul religios.

Aici intervine un anumit tip de contrareacţie paranoidă la cultura occidentală. Atunci când celălalt, omul de pe stradă nu se află cu capul plecat el pare un trădător sau un nesupus, un element care poate atenta la siguranţa statului feudal şi puterii seniorului. Aceasta este ecuaţia brută după care şi eroul şi teroristul judecă siguranţa de sine şi capul neplecat al omului contemporan. Acesta, prin "obrăznicia" lui de a nu se arăta afectat de puterea eroului/teroristului pare într-adevăr un duşman, un rival, un posibil pericol, o ameninţare continuă prin însăşi indiferenţa şi lipsa de reacţie la propriul statut. Actele lor antisociale sunt justificate prin apărarea în faţa unei paranoide interpretări de agresiune a celuilalt chiar dacă acesta nu a manifestat-o în particular. Această inadaptare la valorile contemporane a eroului/teroristului se converteşte în comportament regresiv feudal cu accente antisociale involuntare dar menite să producă o ascensiune socială, respect de sine şi respect din partea altora într-un sistem social rămas în abisurile sufletului. Dar dacă teroristul este o victimă a politicilor internaţionale inoportune ale marilor puteri eroul (occidental original) începe să devină un marginal. El este un neadaptat, un şomer care oscilează între mentalitatea urbană de tip underground şi cea feudală găsită în sistemul militar în care poate fi cooptat şi căruia i se poate vinde la un moment dat. Lipsa lui de competenţă şi pregătire în alte domenii de activitate face din eroul contemporan occidental mai curând un element opus elitei faţă de rolul de elită autentică pe care eroul feudal îl juca în societate în acele timpuri.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Bunăstarea corporatistă nu poate înlocui golurile infiltrate în spiritul tradiţional dezlocuit abuziv



Este o mare greşeală să se compare "raiul" produs de corporatismul capitalist în anumite locaţii din teritoriile arabe cu dezastrele produse de intervenţiile occidentale în tot teritoriul arab. Într-adevăr bogăţia Emiratelor Arabe Unite a ridicat nivelul de viaţă al întregii comunităţi din această ţară. Se poate spune că acesta este un exemplu de succes al intervenţiei corporatismului în spaţiul tradiţional arab. Aceste acţiuni au dus şi la lucruri bune şi în alte zone din lume iar bunăstarea Coreei de Sud sau Japoniei se datorează în mare parte intervenţiei Americii în aceste zone. Însă nu toate astfel de succese economice se datorează intervenţiei americane sau occidentale. Un exemplu ştiut foarte bine este chiar Vietamul care s-a dezvoltat singur. Mai întâi se poate observa că evoluţia tehnologică a unei comunităţi se poate realiza cu succes şi fără intervenţii din afară, apoi trebuie văzut în ce măsură occidentalizarea artificială a culturii arabe a condus la situaţia actuală.

Se poate spune că certitudinile clasice ale civilizaţiei arabe au găsit un înlocuitor pozitiv şi stabil în bunăstarea luxuriantă a acestor spaţii. Pierderea acestor certitudini produsă de stilul de viaţă occidental pare că poate fi mai uşor suportată de civilizaţia în cauză dacă se foloseşte o astfel de înlocuire. Dar faţă de întregile teritorii arabe în care capitalismul a pătruns mai mult sau mai puţin voit oare acestea nu sunt minoritare? Nu cumva Emiratele Arabe Unite reprezintă în plan macrosocial (în planul întregului spaţiu arab) ceea ce este succesul unei minorităţi dintr-o comunitate băştinaşă invadată de o corporaţie occidentală cu dislocarea majorităţii acestei comunităţi şi transformarea ei mai mult sau mai puţin în homeless aşa cum a arătat exemplul de mai sus? Nu cumva preţul infuziunii civilizaţiei occidentale în aceste teritorii este plătit de întreaga cultură arabă unde cea mai mare parte din ea nu deţine aceste resorturi moderne de înlocuire a valorilor? Pe de altă parte oare neîncrederea în mitul clasic promovat de mentalitatea modernă din care Occidentul a făcut reper cultural poate fi acoperită spiritual în întregime în aceste zone? Nu cumva cu ajutorul capcanelor financiare Occidentul a forţat aceste zone să îi urmeze evoluţia? Cu ce pot înlocui zonele sărace ale spaţiului arab cum este cea a Palestinei scepticismul occidental venit prin intermediul calului troian al capitalismului? Iată că inconştienţa unora este grav plătită astăzi.

Mă îndoiesc că în Orientul Mijlociu retragerea Occidentului ar mai putea repara ceva din acest dezastru după cum seceta nu ar mai putea repara distrugerile provocate anterior de inundaţii. Inocenţa s-a pierdut, spiritul occidental a pătruns deja violent în spaţiul tradiţional arab. Rămâne ca fiecare să caute soluţii personale şi paşnice de rezolvare a crizei. Eu cred că investiţia masivă în educaţia de tip asistenţial, după cum voi arăta mai jos, este soluţia. Ceea ce putem învăţa din aceste experienţe este să nu mai repetăm greşelile acestea cu alte comunităţi, cu alte culturi tradiţionale sau primitive. Din păcate cu mentalitatea actuală, dacă mâine se găseşte un oarecare bun de exploatat în Africa de exemplu, există riscul transformării acestui spaţiu într-un alt Orient Mijlociu.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Corporatismul occidental a accentuat războaiele din Orientul Mijlociu



Problema Orientului Mijlociu este aproape fără ieşire. După cel de-al doilea război mondial civilizaţia occidentală a dorit să facă o reparaţie cetăţenilor de religie mozaică după o lungă tradiţie de persecuţii, oferindu-le posibilitatea creării unui stat propriu: Israelul. Faptul în sine a fost unul bineintenţionat, iar reparaţia morală a fost şi ea la fel. Însă la acea dată nimeni nu s-a gândit că s-ar putea face un lucru periculos. Teritoriul statului Israel s-a instalat într-un loc unde a intrat direct în conflict cu comunităţile mai vechi şi mai puţin avansate tehnologic existente acolo. Practic în Orientul Mijlociu s-a reactualizat acel tip occidental de conflict ireconciliabil între două culturi respectiv între una clasică a oamenilor de religie arabă şi cea industrială a celor de religie mozaică veniţi în număr mare din Occident. Rezultatul a ajuns a fi o situaţie fără ieşire. Practic civilizaţia arabă tradiţională se comportă după modelul său tipic asemenea unui animal de pradă al cărui teritoriu a fost violat.

Dacă un astfel de animal nu poate opune rezistenţă în faţa armelor moderne şi îşi acceptă tacit soarta, iată că unele zone tradiţionaliste umane au putut reacţiona mai mult sau mai puţin violent. Iar civilizaţia arabă a fost una dintre acestea. Rezultatul a devenit un cerc vicios. Cetăţenii evrei îşi apără un stat pe care îl merită iar ceilalţi la fel. Violenţele şi răzbunările ce urmează acestora par a nu mai ajunge la vreun sfârşit. Aici este cel mai nefericit caz contemporan al corporatismului. Distorsiunea spiritului tradiţional arab s-a intensificat datorită politicilor imperialismului sovietic şi apoi datorită înarmării acestui spaţiu de către SUA în mod parşiv pentru a lovi indirect în primul (aflat în război cu Afganistanul). Armele tradiţionale au fost înlocuite de cele "performante", cele de distrugere în masă produse de societatea modernă. În acest fel autoreglările şi limitările pe care armele clasice le realizau în mod natural în războiul clasic au fost înlocuite de masacrele produse de armele moderne exportate in mod iresponsabil în aceste zone.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Spaţiile şi culturile nonoccidentale au dreptul la autocraţie şi protecţie culturală



Democraţia occidentală, cu toate beneficiile ei este un instrument specific civilizaţiei şi economiei occidentale, cu costurile şi cu neajunsurile ei. Fără o bază economică corespondentă impunerea artificială a ei aşa cum a încercat să facă G. W. Bush este un semn de prostie gravă. O democraţie implică costuri colosale care sunt simple mofturi şi risipire de fonduri pentru comunităţile primitive şi feudale. Libertăţile individului pe care democraţia occidentală o protejează sunt science-fiction în aceste spaţii. Civilizaţia occidentală trebuie chiar să le protejeze şi nu să le distrugă prin interferenţe şi sfori economice şi politice trase în interiorul lor.

Practic dictatorul contemporan al acestor spaţii este un simplu monarh întârziat al istoriei aşa cum au fost în trecut nenumăraţi alţi monarhi. Dar dacă mentalitatea politică implica să pleci capul în faţa lui, astăzi realităţile politice ne fac să îl dispreţuim şi să avem tendinţa să îl doborâm. Însă aşa cum au existat monarhi în trecut pot exista şi astăzi cu condiţia să nu aibă forţe de distrugere în masă pentru atacarea vecinilor. Aceste forţe nu sunt neapărat oamenii înrolaţi în armata dictatorului ci armele lor. Occidentul trebuie să se ferească să mai trimită arme moderne în astfel de zone clasice şi primitive. Altfel un imperiu clasic contemporan poate deveni o ameninţare. Însă el are tot dreptul să rămână clasic dacă cetăţenii lui au ei înşişi mentalităţi feudale.

Trebuie acceptată libertatea cetăţeanului şi dreptul său la cultura sa indiferent că aceasta este primitivă sau feudală. De asemenea susţin dreptul unei culturi de a fi respectate sau, dacă nu, măcar de a nu fi batjocorite de cea consumismului occidental. Dacă el are aceste complexe de superioritate şi accese subite de ironie le poate face simplu în interiorul propriei culturi dar nu în afara lui. Pentru că dacă există un caz cu un om primitiv care crede că va muri dacă se atinge de obiectele preotului şi un occidental vine şi face o glumă atingându-l cu un astfel de obiect actul respectivului om occidental nu poate fi judecat după regulile occidentale ci după cele ale culturii în cadrul căreia a săvârşit respectivul gest. Eventuala moarte a primitivului nu s-ar datora "naivităţii" sale religioase ci occidentalului care a luat în râs cultura lui. În acelaşi fel dacă intri în cuşca leului ca într-un club rişti să îţi pierzi viaţa din cauza ignoranţei tale şi a lipsei de respect pentru culturi şi forme de viaţă pe care le cataloghezi de la început inferioare. Uciderea lui Saddam Hussein realizată cu ajutorul indispensabil al Statelor Unite este o crimă stupidă la fel cum este uciderea leului ca urmare a atacului său asupra unui astfel de imbecil sau cum este o astfel de glumă făcută primitivului.

Şi leul şi primitivul şi arabul de pe teritoriile neoccidentale are dreptul de a-şi păstra spaţiul său biologic, cultural şi geografic cum doresc, fără ironii, fără inovaţii şi fără conducte de petrol sau alte asemenea însemne corporatiste care să le acopere teritoriul lor tradiţional. Caricaturile la adresa profetului Mahomed sunt o astfel de batjocură faţă de culturile diferite. Dacă occidentalul îşi poate permite să îl ia în râs pe Dumnezeu asta nu înseamnă că toată lumea trebuie să audă de scepticismul său religios şi să îl exporte în zone nepregătite cultural pentru a-l accepta. Aşa ceva este un viol. Dincolo de vorbele despre libertate cu care autorii celebrelor caricaturi s-au apărat se poate vedea acea tendinţă colonialistă cuibărită în spiritul democratic al libertăţii de expresie. De aceea în momentul când vizitezi o cultură diferită trebuie să înveţi să îi respecţi regulile. Dacă vrei doar să te distrezi o poţi face în afara ei acolo unde ea se poate regenera de pe urma cenuşii lăsate în urmă de distracţia ta. Însă culturile atacate ideologic nu se mai pot regenera şi de aceea trebuie să învăţăm să le respectăm aşa cum sunt.

O altă problemă poate fi adoptarea artificială de tehnologie industrială în zone nepregătite cultural, social şi economic pentru astfel de implementări. Iranul trebuie împiedicat să folosească o astfel de tehnologie ultramodernă cum este cea a dezvoltării energiei atomice. El trebuie să înţeleagă că până să înveţe să folosească o astfel de tehnologie va trebui să funcţioneze ca o democraţie şi să aibă o economie pe măsură. Nimeni nu trebuie să îl oblige să le aibă dar nici el nu poate să deţină armele economice şi de distrugere în masă pe care le are occidentul tocmai pentru că nu are resorturile controlului folosirii lor aşa cum le are Occidentul. O astfel de tehnologie este identică moral cu exportul de arme moderne în spaţiile primitive fapt care a produs genociduri. În acelaşi fel trebuie respectat şi stilul de viaţă occidental la el acasă, fără impunerea unor simboluri, credinţe şi modele de gândire din afară. Rămăşiţele mentalităţilor şi structurilor feudale şi chiar primitive în spaţiul occidental chiar în mentalitatea occidentală contemporană este exact ceea ce teoriile expuse de mine aici încearcă să înlăture. Dar, cu aceeaşi monedă ele încearcă să evite şi forţarea spaţiilor neoccidentale să devină occidentale. Tragerea de sfori politice şi economice pentru ca spaţiile feudale şi primitive să devină industriale fără acceptul natural al cetăţenilor implicaţi în astfel de experienţe făcute de nu ştiu ce cowboy este la fel de nelegitimă. Nu susţin ermetizarea lumii, separarea totală a culturilor însă susţin libera evoluţie a naturii fără biciuitori de sclavi care să se gândească doar la profit.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Cizmele oarbe ale colonialismului produc consecinţe nebănuite. Inocenţa lumii trebuie protejată

vezi sectiunea anterioara cu care aceasta se leaga


Fie că îl aruncă brutal într-o societate feudală, fie că îl forţează să devină parte dintr-una industrială modernă, băştinaşul se trezeşte dintr-o dată într-un cadru de coşmar. Religia sa este nimicită de teoriile sofisticate şi precise ale ştiinţei moderne, sentimentul de comuniune cu semenii este înlocuit de singurătatea şi izolarea ermetică occidentală. Băştinaşul nu este obişnuit cu astfel de structuri sociale aşa cum suntem noi. El dezvoltă ideaţie paranoidă în consens cu modelul său încastrat în fiinţa sa şi în cultura sa. Un conducător de Ferrari care ambalează ostentativ motoarele în faţa unor primitivi, o privelişte încetăţenită unor anumite mentalităţi contemporane, iată un scenariu de coşmar! Pentru băştinaş acest macho arogant şi posesor de ochelari ia forma unui duşman din tribul vecin. Dacă pentru omul occidental un astfel de personaj este seducător, pentru băştinaşul dezrădăcinat el trezeşte sentimente de agresiune. Răspunsul la o astfel de situaţie este agresiunea împotriva valorilor occidentale cu instrumentele tipice societăţii occidentale. Astfel de resentimente se cristalizează inclusiv în mintea omului occidental. Unii oameni resimt negativ transformarea brutală a societăţii şi chiar influenţele nefaste ale trecutului ei. Cultura lor negativistă este moştenită pe linie familială. Toate aceste lucruri ies la iveală abia acum când presiunile şi restricţiile feudale s-au relaxat.

Greşelile trecutului îndepărtat au supravieţuit timpului, au ajuns mărturii specifice filmelor cu fantome îşi cer rezolvarea astăzi. Ele sunt asemenea blestemelor care nu lasă morţii să se odihnească şi îi fac să iasă din mormânt pentru a-şi face dreptate. Vechiul colonialism european este resimţit astăzi chiar de urmaşii colonialiştilor. Crimele făcute de aceştia faţă de comunităţile băştinaşe se aud şi se simt încă astăzi. Dezrădăcinările şi lipsa de apartenenţă la o tradiţie şi la o cultură este strigătul pe care civilizaţia contemporană îl face. Sadismul unui soldat îndoctrinat cu aburii apartenenţei la imperiul divin pe care i l-a cultivat educaţia sa va călca în picioare în mod pompieristic naivitatea băştinaşului. Într-un sfârşit s-a ajuns să se facă reparaţii acestor culturi exterminate, se alocă bani de la buget pentru conservarea vechilor tradiţii strivite de marile imperii. Dar oare se mai poate face ceva? Ar mai putea fi înviată o specie dispărută cu bani alocaţi de la buget?

Intervenţia brutală şi lipsită de scrupule a corporatismului în spaţiile tradiţionale este o lovitură grea. Terorismul care ne şochează astăzi (cel islamic in special, care este mult mai distructiv decât cel inventat şi practicat de faţadă de minorităţile occidentale) este o astfel de reacţie. G. W. Bush ridică din umeri însă predecesorii săi de nădejde sunt exact cei care au pornit această nenorocire pe care el o continuă neabătut. Reacţia sălbatică a acestor comunităţi este una îndreptăţită la fel cum este cea a animalului care îşi apără teritoriul. Succesul acestor intervenţii poate fi comparat cu eşecurile colaterale şi cu consecinţele care încă nu s-au materializat şi care au un profil terifiant. Dacă intri în cuşca leului şi el te ucide eroarea nu este a leului, nu el trebuie sacrificat ca pedeapsă, ci tocmai tu cel care intri cu lipsă de responsabilitate în spaţiul său vital. Răspunsul tipic al omului de exterminare a animalelor care răspund la invazia sa face parte dintr-o justiţie oarbă şi unilaterală pe care omul civilizat încă o are. Lipsa de respect pentru culturile şi formele de viaţă diferite de cele umane determină acea iresponsabilitate care îşi va lua revanşa mai târziu şi mai grav. După ce o astfel de fărădelege se întâmplă omul occidental uită de eroismul orb al marelui imperiu şi de cântecul de luptă care îl aruncă în inconştienţa orgiastică a exterminării devenind o victimă şi cerând răzbunare. Nu vreau să fiu părtaş la un astfel de peisaj!

Dezastrul socioecologic produs de progresismul orb în spaţiile neoccidentale



Turismul care s-a realizat cu ajutorul locaţiilor exotice şi care a condus la explozia nivelului de trai în aceste locaţii este cel mai fericit exemplu. Însă a forţa aceste comunităţi să reia drumul parcurs de Occidentul însuşi de-a lungul sutelor şi miilor de ani până a ajunge la acest nivel din interiorul acestei comunităţi este o manifestare a progresismului orb. Inclusiv cultura civilizaţiei occidentale va deveni depăşită peste câteva decenii. Este o mare greşeală să identifici un băştinaş tradiţional cu un muncitor occidental. Acesta are înscris în codul său genetic stilul de viaţă occidental, s-a obişnuit treptat, din generaţie în generaţie cu frustrările, neliniştile şi satisfacţiile vieţii occidentale. Însă pentru băştinaş acest spectru este o calamitate. Capacităţile occidentalului de umplere a acestor goluri sunt mai mari şi mai eficiente. Chiar şi aşa omul occidental începe să resimtă influenţa corporatismului în viaţa sa şi să reacţioneze prin nesupunere.

Bogăţia şi luxul corporatismului occidental nu constituie în sine un scop greşit. Aceste valori nu sunt ale diavolului aşa cum s-a spus. Ele conduc la dezvoltarea speciei umane însăşi, la salvarea oamenilor din ghearele foametei şi la o mai bună comuniune. Dar una este să obţii acest lux prin intermediul procedurilor de reglare relaţiilor dintre părţi aşa cum se întâmplă în societatea occidentală şi alta este să îl atingi unilateral. În aceeaşi măsură una este să ajungi la un astfel de lux prin intermediul roboţilor pe care să îi controlezi prin tehnologie şi alta este să îl atingi prin mijloacele societăţii clasice ale supunerii restului cetăţenilor prin ameninţarea armelor autorităţilor. Practic o corporaţie americană face acest lucru în momentul în care îşi deschide o filială pe un teritoriu băştinaş. Fără instituţii care să îi limiteze influenţa ea începe, prin mijloace de marketing abile să dezlocuiască civilizaţia nativă de acolo şi să o divizeze. Cei care nu fac faţă rigorilor stilului de viaţă şi de muncă corporatist sunt rapid eliminaţi şi marginalizaţi dintr-un teritoriu propice lor. Băştinaşul nu are posibilitatea mutării, a schimbării jobului. Dacă ar exista mai multe astfel de companii acolo probabil că spaţiul acela nu ar mai fi fost unul neoccidental. Altfel e greu de crezut că mai multe astfel de companii ar ajunge în acelaşi timp acolo de unde el să îşi aleagă una pentru care să lucreze. Prin urmare nici nu poate reacţiona la condiţiile mai aspre,mai severe impuse de patron (în intenţia sa de a avea mai mult profit) printr-o demisie.
Astfel că, ajuns şomer, acest om cade automat pradă marginalizării. Peisajul acesta este cu adevărat unul de coşmar. De la comuniunea cu membrii comunităţii în care băştinaşul trăieşte la cea de şomer modern este o prăpastie galactică. Chiar dacă nivelul său de trai în societatea modernă poate fi unul superior faţă de cel din cea tradiţională totuşi băştinaşul se simte ca un prizonier. Victimă a celor mai terifiante experienţe începând de la viol şi terminând cu traficul de organe, homeless-ul contemporan este departe de a se apropia de împlinirea de sine a băştinaşului neoccidental chiar dacă neajunsurile acestuia din urmă în materie de bunăstare şi comoditate sunt mai mari.

Băştinaşul poate fi membru într-un trib primitiv cu structuri sociale simple, conservatoare şi nonviolente. Un astfel de trib poate să se afle în război sau lipsă de prietenie cu alte triburi. În ambele cazuri comuniunea, empatia şi sentimentul familial sunt părţi definitorii ale stilului primitiv de viaţă. Chiar dacă unele fapte tipic sălbatice îngrozesc omul civilizat, cultura primitivă are un grad de inocenţă şi echilibru care lipseşte la cea modernă. Religia îi asigură primitivului sentimentul eternităţii, al comuniunii cu strămoşii şi cu creaturile cu care îşi împarte locul. Aşa că vorbăria despre înflorirea bunăstării este o propagandă ieftină care ascunde interese obscure.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Protecţia naturii, a mediului şi a culturilor diferite de cele occidentale



A considera culturile primitive şi pe cele feudale drept inferioare, aşa cum face mentalitatea corporatistă americană astăzi este o mare eroare. (În ceea ce mă priveşte eu nu deplâng aceste culturi în sine ci doar rămăşiţele lor în societatea modernă, acolo unde sunt inactuale funcţional.) Acest lucru implică şi o doză de speranţă pentru că acest dispreţ faţă de aceste stiluri de viaţă se poate întoarce împotriva lui însuşi în momentul în care, în pretenţia sa de mentalitate democratică, se vede copleşit de aceste rămăşiţe. Atitudinea corporatistă după care doar ceea ce este superior trebuie să supravieţuiască este doar o strategie de marketing specifică; ea însăşi ar trebui să se elimine de pe piaţă tocmai relativ la viitoarea cultură. În fapt însuşi Hitler a încercat distrugerea culturilor inferioare celei occidentale ducând mai departe spiritul colonialist al secolelor trecute. Atitudinea civilizaţiei contemporane faţă de "inferioritate" nu mai este una de tip spartan. Omul cu handicap, marginalul, primitivul şi animalul sunt parte ale vieţii noastre şi pot descoperi o altă parte a umanităţii din noi, una rămasă ascunsă şi latentă. Inferiorul militar nu mai trebuie distrus şi anihilat.

După ce cetăţeanul civilizat a înlocuit spaţiile sălbatice naturale cu parcări şi mase infinite de blocuri el s-a trezit deodată singur în univers, o victimă a propriei sale libertăţi. Astăzi civilizaţia a aflat cât de mare nevoie avem de lucrurile "mărunte" ale vieţii, de revitalizarea şi protejarea spaţiilor inocente şi tradiţionale în măsura în care nu intră în conflict cu însele valorile fundamentale ale civilizaţiei occidentale formate în jurul drepturilor omului. Pus în situaţia de a se întoarce cu spatele la natură omul contemporan s-a trezit deodată singur şi lipsit de naturaleţe. Un science-fiction progresist, unul avansat tehnologic se dezvoltă pe un spirit retardat, feudal, cartezian, dualist. Natura însă se poate răzbuna teribil. Nu cea ignorată de la fereastră căreia i se întoarce spatele şi care poate trăi bucuros şi fără admiraţia minţii noastre ci natura interioară sechestrată în spaţii izolate şi ermetice, natura umană ascunsă în peşterile capcanelor corporatiste contemporane.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei