Moneda este o realitate ce pare la îndemâna tuturor. Toată lumea ştie despre ce este vorba când discutăm despre realitatea banului şi despre puterea acestuia. Tipărită pe hârtie specială, cu materiale speciale sau pe o hârtie simplă tipărită normal şi pe care se poate pune o ştampilă şi o semnătură (cu care mergem la bancă) moneda pare un obiect preţios, original, ba chiar o operă de artă, ţinând cont că poate fi şi falsificată. Banul este ceva fără de care viaţa socială ar fi de neconceput. Dar el se foloseşte încă din timpuri străvechi. Există şi astăzi triburi primitive ai căror membri "plătesc" copacii pentru fructele lor cu câteva pietricele pe care ei le folosesc pe post de monedă.
Moneda noastră contemporană este tot un fel de pietricică. Pe timpul conquistadorilor spanioli statul spaniol a intrat în colaps în ciuda aurului care venea din America de Sud. Aurul, cel care pare a fi o valoare supremă astăzi, a ajuns să nu valoreze mai nimic în acea perioadă în Spania. Asta din cauză că omul de rând a refuzat să facă schimb pe acest obiect cu produsele sale. Dacă alchimiştii reuşeau să descopere formula magică prin care să producă aur industrial atunci valoarea lui r fi scăzut în aceeaşi măsură. De fapt tocmai aceste produse, tocmai marfa este esenţa monedei. Fără marfă moneda nu are valoare pentru că nu poate fi schimbată într-un acord comercial.
Moneda, ca obiect, poate căpăta valoare istorică şi artistică datorită originalităţii sale însă dacă există prea multe exemplare sau dacă este multiplicată excesiv îşi pierde şi această valoare artistică şi pe cea istorică dar şi pe cea originară, de unitate de schimb. Pe de altă parte, dacă are valoare istorică ea nu va căpăta automat valoare comercială aşa cum va fi avut în timpul în care a funcţionat ca monedă. Ştiinţa economiei afirmă clar că moneda este o marfă universală, o marfă a mărfurilor. În situaţia în care comunitatea nu dispune de mărfuri (sau mărfuri vandabile eventual) atunci nici moneda respectivei comunităţi nu funcţionează. Aşa s-a întâmplat cu Spania în exemplul de mai sus când nu a avut suficiente mărfuri pentru a acoperi "pretenţia de schimb" a monedei.
Moneda se poate devaloriza provocând astfel inflaţia. În astfel de situaţii de criză moneda poate fi realmente refuzată şi comerţul poate deveni unul primitiv, cu schimbul direct al mărfurilor. Inflaţia poate apărea imediat în cazul în care, sub diferite motive, schimbul de mărfuri nu se poate realiza. De exemplu dacă printr-o anumită conjunctură membrii periferici ai comunităţii nu pot schimba pe hrană moneda achiziţionată anterior, fie pentru că ea este transportată greu fie din cauza oricărei alte astfel de situaţie de criză, atunci acest lucru se resimte în însăşi valoarea respectivei monede. Un război, un cataclism, o banală secetă poate face ca atât de iubiţii bani să îşi piardă valoarea. Politica Spaniei din exemplul de mai sus a fost una inoportună: în loc să lase forţa de muncă în câmpul economiei concrete, să producă bunuri de interes general, această ţară a dirijat-o către armată şi trimisă să aducă aur. Acest colaps s-ar întâmpla şi astăzi dacă toţi cetăţenii ar lucra în sistemul bancar. Cine s-ar mai ocupa de producerea mărfii concrete?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu