Proiect pentru umanizare sociala

joi, 28 februarie 2008

Corupţia: un instrument indispensabil al castei politice



Funcţionarii publici fac parte din corpul birocratic cu care se împânzesc instituţiile statului. Într-un anumit procent aceşti funcţionari chiar ajută la buna funcţionare a instituţiilor. Ei mediază între cetăţeanul de rând şi stat, punând în practică deciziile statului. Însă dacă este depăşit un anumit prag apare birocraţia pe care o ştim cu toţii cu mulţimea de funcţionari plină de aere de vedete Hollywood care sufocă efectiv cetăţeanul. Cu cât aparatul birocratic este mai mare cu atât corupţia este mai mare. Măsurile anticorupţie luate de guvern sunt simple vorbe de adormit copiii. În realitate politicianul nu îşi doreşte acest lucru care camuflează însăşi activitatea sa. Mai simplu ar fi însăşi reducerea ţesăturilor birocratice, simplificarea procedurilor. Este paradoxal cum într-o ţară cu miliarde de proceduri şi "acte doveditoare" corupţia prosperă. Tocmai această penurie de acte constituie motorul corupţiei. Documentaţiile stufoase par a fi simple jonglerii logice şi legislative, adevărate numere de iluzionism de la circ prin care din alb se face negru şi invers în aşa fel încât nimeni să nu înţeleagă şmecheria.

Însă faptul şi mai grav este dat de rolul acestui corp birocratic auxiliar. Birocraţii nu sunt nişte bibliotecari disciplinaţi, rutinaţi şi specializaţi pe un anumit domeniu. Ei sunt nişte şmecheri care pot face foarte uşor pe proştii şi pe incapabilii pentru a lăsa un infractor sau un terorist internaţional să scape de pedeapsă în schimbul mitei, dar ei pot fi şi cei mai vigilenţi, scrupuloşi şi zeloşi paznici ai bunurilor statului în lipsa acesteia. Aceşti oameni au un comportament antisocial pronunţat, ei pot deveni elemente periculoase pentru ordinea statului. Statul face astfel un compromis cu ei; le dă o slujbă mediu plătită dar şi posibilitatea de a hărţui o parte a societăţii cu scopul de rotunjire a veniturilor prin mită. Calităţile de mafiot mediocru sunt răsplătite tocmai prin ciubucul pe care îl poate stoarce prin lucrul direct cu victima. Angajând astfel de oameni în instituţii inutile, auxiliare altora, statul are avantajul că le dă de lucru unor indivizi potenţial periculoşi la adresa siguranţei sale, dar şi putere prin care le este astâmpărată dorinţa de revoltă cu un preţ minim. În momentul în care intri într-un birou public ai impresia că ai intrat la închisoare, că discuţi cu gardieni care îţi atrag neîncetat atenţia că ai încălcat cutare sau cutare regulă, şi, mai ales, că le eşti inferior acestora dacă nu cumva că ar trebui să fi executat...
Iată un mod foarte şmecher prin care politicienii deturnează ostilitatea socială faţă de ei înşişi către corupţia de stradă, către corupţia mică. Iată de ce gargara autorităţilor împotriva corupţiei este doar o strategie de îmbunătăţire a imaginii; pentru că însuşi corpul politic al statului este un aparat birocratic şi, prin urmare, corupt. Statul însuşi nu a avut tot timpul forma de mediator şi protector faţă de cei defavorizaţi aşa cum apare în ţările dezvoltate. În ţările nedezvoltate pretinsa protecţie pe care statul ar face-o nu se vede deloc. Originar statul este acel corp politic protector al conducătorului armatelor compus din oameni care transmit directivele puterii către clasele de jos respectiv în scopul colectării taxelor şi mobilizării pentru război. În orice caz identificarea statului cu corpul politic (aşa cum există la origine) este ascunsă atent prin numeroase proceduri "democratice" şi "ajutoare" pentru defavorizaţi. Politicianului i se creează imaginea unui servitor al omului de rând şi nu a unui cuceritor de teritorii de pe care să îşi colecteze taxele aşa cum a fost la origine sau mafiot abil aşa cum este astăzi.

Corupţia nu este iniţiată de către omul de rând ci de politicianul originar care cucereşte cu armata teritorii de pe care "culege" elegant taxele sau de birocratul care face acelaşi lucru la un nivel redus. Aşadar corupţia este un model macrosocial de retribuţie în societate. Mita este un fel de taxă de protecţie aşa cum apare ea în cazul mafiei. Politicienii au făcut din această taxă o realitate socială acceptată prin educaţie şi experienţa de zi cu zi ca normală. Dacă cetăţeanul tace şi nu protestează nici politicianul nu ia măsuri faţă de acest flagel. Dimpotrivă, în ciuda declaraţiilor oficiale el este chiar mulţumit că se întâmplă aşa ceva. Iată cum se creează astfel premisa apariţiei unuia dintre modelele prin care politicianul abate atenţia de la propriul său statut parazitar. Şi coruptul şi corupătorul de la bază sistemului se ştiu cu musca pe căciulă, se obişnuiesc cu starea aceasta de ilegalitate şi consideră că aşa e natural şi normal. Aceşti oameni tind să îl considere pe politician unul de-al lor şi să le treacă cu vederea statutul. Abia în momentul în care majoritatea cetăţenilor încep să protesteze politicianul începe şi ia măsuri ("de ochii lumii") împotriva corupţiei. Practic scaunul său este ameninţat de aceşti funcţionari. Atunci politicianul nostru devine un "mare erou"! De fapt e un prădător înfometat care alungă vulturii de la masa lui. În acest caz apelul la emancipare politică şi cetăţenească făcut împotriva micii corupţii este o ipocrizie vrednică de cel mai acid dispreţ.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Niciun comentariu: