Proiect pentru umanizare sociala

joi, 28 februarie 2008

Politicianul poate manipula moneda




Iată că moneda îşi dezvăluie nişte faţete necunoscute de marele public. Autorităţile spun sec că moneda este doar o simplă eficientizare a comerţului, o folosire mai optimă a mărfurilor prin reprezentarea lor în plan comercial. Dar moneda este şi un mod de control al acestor mărfuri. De exemplu dacă emiţătorul tipăreşte mai multă monedă decât însăşi valoarea cumulată a tuturor mărfurilor de pe piaţă atunci apare inflaţia produsă artificial. Aceasta este o echilibrare naturală a valorii concrete a mărfii cu cea abstractă a valorii de schimb a monedei. O astfel de măsură se finalizează cu un surplus de monedă pe piaţă ceea ce conduce automat la creşterea consumului intern al comunităţii. Însă dacă acest consum nu este acoperit de producţia internă de bunuri va apărea o criză, adică o cerere mai mare de produse şi o ofertă mai mică. Acest fapt conduce la creşterea preţului produselor cerute cu insistenţă. De aici va apărea un întreg spectru de consecinţe. Rezultatul constă în sărăcirea unei bune părţi din membrii comunităţii.

Această procedură este echivalentul moral al furtului. Practic statul prin conducătorii săi face o manevră fiscală prin care îi fură omului de rând produsele acumulate. Totul depinde de acea naivitate a cetăţeanului de a accepta ca universală şi imuabilă valoarea banului. Statul nu afirmă direct însă încurajează omul de rând să absolutizeze valoarea monedei prin imaginile cu cele mai valoroase şi autoritare figuri, elemente, persoane puse pe bancnote sau monede. Conducători, monarhi, lideri spirituali, momente istorice, monumente naturale cu rezonanţă religioasă sau culturală, etc. puse sau asociate cu moneda sunt strategii de imagine prin care statul încearcă să asocieze valoarea relativă a banului cu cea absolută sau ceva mai stabilă a acestora.

Dincolo de acest lucru se poate vedea şi faptul că statul găseşte un foarte ingenios mod de a fura fără a fi prins. Cei care vor ridica preţurile vor fi tocmai comercianţii, adică periferia sistemului. Omul de pe stradă îşi varsă supărarea pe aceştia şi nu pe politicienii care au iniţiat această măsură. Politicienii, reprezentanţii nucleului statului, plasează discret în stradă acest conflict în timp ce ei ciocnesc victorios paharul undeva în spatele uşilor închise.

Aşadar, dacă ar dori, politicienii ne pot lăsa fără economiile de o viaţă cât am clipi! Dacă nu fac acest lucru este pentru că unii dintre ei sunt bineintenţionaţi iar alţii se tem de revolte sociale sau, cel puţin, de pierderea următoarelor alegeri ca urmare a scăderii nivelului de trai. Însă în situaţii de război astfel de abuzuri se pot realiza cu arma la tâmplă. Sisteme sociale cu tradiţie ca SUA sau ţările vesteuropene dezvoltate economic nu permit profituri speciale pentru politicieni într-o astfel de situaţie. Cadrul legislativ împiedică astfel de fraude. Însă în ţările cu politici totalitariste sau care au avut un astfel de trecut unde un cadru de acest gen nu există, unde omul de pe stradă nu are experienţă politică şi nu ştie să facă presiuni asupra statului, politicienii dau mâna între ei într-o corupţie generalizată indiferent dacă se află la putere sau în opoziţie. Separaţia puterilor în stat este doar o declaraţie pe hârtie într-o astfel de situaţie. În aceste ţări politicianul este şi membru în puterea juridică, şi om de afaceri. În dorinţa lor de îmbogăţire rapidă îşi permit riscul de a opera astfel de inginerii politico-financiare prin care fură din bunurile cetăţenilor sărăcindu-i.

vezi urmatoarea sectiune in care se continua aceste idei

Niciun comentariu: