Nu putem oare simplifica aceste proceduri pentru a-i obliga pe cei ce moţăie prin parlament să facă şi ei ceva util pentru societate şi nu doar pentru firmele la care sunt acţionari? În orice caz buna lor credinţă în materie de legi este clar compromisă. Mai întâi pentru că legile bune nu se fac aşa din propria lor iniţiativă ci ca urmare a respectării spiritului Constituţiei respectivei comunităţi. Ori aceasta este opera unor elite care nu este necesar să fie neapărat compusă din politicieni iar cetăţenii o votează tocmai pentru că îi respectă spiritul. Apoi legile pe care ei le trag de păr spre a încălca această Constituţie (destule şi ele la număr) sunt împotriva comunităţii, dovedesc o reaintenţie şi se revizuiesc tocmai ca urmare a protestelor străzii. În toate aceste cazuri tot cetăţeanul este cel care legitimează funcţionarea lor. Dacă el este criteriul cel mai important atunci de ce nu i se dă direct cetăţeanului pârghiile procesului de formare a acestora? Se poate răspunde cu afirmaţia că el însuşi nu ştie să îşi ia această putere. E adevărat. Trebuie să înveţe să işi ia această putere înapoi după mii de ani de când i-a fost furată. Nu este mare lucru. Însă îi trebuie un pic de dibăcie pentru această iniţiativă.
Fireşte că aici apar câteva obiecţii pe care le pot anticipa din modul în care politicienii gândesc şi manipulează. Una dintre aceste obiecţii se referă tocmai la posibilitatea de discutare a oricărei reglementări constituţionale, la nerespectarea ei din pricina votării directe a posibilei majorităţi a însele prevederile sale. Adică la respingerea oricăror legi şi reglementări înscrise pe termen lung în comportamentul comunităţii. Cumva această obiecţie este vecină cu aceea a tâlhăriei.
Aici însă apare un sofism extrem de tendenţios folosit de adepţii sistemului de oligarhie politică actuală. Se spune că omul de rând nu este capabil să îşi ia soarta în mâini deoarece nu are conştiinţa democraţiei, nu înţelege spiritul constituţiei şi nu doreşte să o respecte. Mai întâi pot observa faptul că nici politicianul nu ar face-o dacă nu ar exista constrângerile specifice. Dar dincolo de asta pot să observ că atunci când se judecă lucrurile bune făcute de politician acest sistem procedural limitativ este acceptat în discuţie însă atunci când aceleaşi lucruri se arată că pot fi făcute de însuşi cetăţean se elimină din discuţie acest sistem. Practic cetăţeanului i se expropriază o calitate. O asemenea abordare este identică cu plasarea sa în Evul Mediu. Dacă îl imaginezi ca pe un medieval, aşa cum îşi doreşte în sinea lui politicianul, este clar că cetăţeanul este incapabil să aibă spirit modern. Dar dacă îi păstrezi acest cadru, dacă nu îi dai voie să lovească în autoritatea constituţiei şi îl obligi să o respecte atunci fireşte că respectiva obiecţie dispare. Mai întâi pentru că textul constituţiei comunităţii ar putea foarte bine rămâne în picioare la fel cum este în picioare inclusiv pentru casta politică actuală în momentul în care cetăţeanul ar fi familiarizat cu procedurile legislative şi ar înţelege neregulile şi pericolele pe termen lung care ar reieşi din nerespectarea acestora şi rezolvările de probleme pe care ele le produc în comunitate.
Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care oligarhia politică actuală se leagă de lucrurile decisive ale democraţiei, de modul în care ea şi le însuşeşte şi le proclamă ca definitorii. Pentru că în realitate acestea pot exista şi fără ea. Am arătat mai sus exemplul cu societatea civilă care, fără nici un alt "ajutor democratic" din partea politicienilor ci chiar cu împotrivirea lor ei, poate face presiuni asupra factorului politic spre corectarea unor legi neconstituţionale şi inumane. Ei pot fi făcuţi să anuleze o anumită lege sau prevedere care încalcă spiritul constituţiei tocmai de către vocea străzii. Aşadar sunt sigur că strada din spaţiile ţărilor civilizate ştie să păstreze acelaşi cadru procedural şi legislativ sănătos unde constituţia este recunoscută ca lege supremă iar legile organice ca legi secundare care aplică acest spirit al ei în cazuri particulare. Repet: nu este nevoie de o oligarhie parazită pentru aplicarea acestui spirit. În Statele Unite juraţii pot fi oameni de pe stradă, iar simţul lor democratic şi legislativ nu este alterat din moment ce funcţionează. Înşişi politicienii actuali, cu toate petele pe care le au pe conştiinţă se bucură de statutul oligarhic privilegiat pentru că omul de pe stradă are vocaţia respectării procedurilor civile.
Probabil că sunt şi vor fi destui oameni încuiaţi la minte care nu înţeleg şi nu vor înţelege ce este actul politic. Dar sunt şi destui oameni în comunitate care chiar trebuie admiraţi pentru că nu s-au mânjit cu mizeria politică actuală. Aceşti oameni sunt adevărata coloană vertebrală a civilizaţiei. Ei ştiu să iasă în stradă şi să protesteze împotriva unei legi periculoase sau care ar proteja interesele mafiote ale politicienilor. Apoi ei, deconspiraţi de vigilenţa unor astfel de cetăţeni bineintenţionaţi, se conformează bombănind. Şi atunci eu vin şi întreb: cine conduce? Nu cumva tocmai societatea civilă este aceea care păstrează standardul sus? Păi dacă tocmai în stradă rezidă adevărata democraţie de ce să mai plătim reprezentanţi pentru a face ceea ce spune strada din natura ei? Doar pentru a pune în practică rămăşiţele feudale din mintea lor? Oare nu costă mai puţin societatea realizarea unor scrutine sau alte proceduri care să ateste voinţa adevărată a străzii în locul celei a politicienilor relativ la însăşi puterea lor de decizie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu