Principala mea nemulţumire la adresa politicianului este aceea că o bună parte din resurse sunt folosite aiurea, că fondurile comunităţii sunt în bună parte artificial redirecţionate pentru îmbunătăţirea imaginii lui însuşi, în scopul realegerii sale la următorul scrutin electoral. Casta politică mediază această dinamică. Maketingul politic este motorul funcţionării sale. Campania electorală şi votul acordat de cetăţeni este autoritatea prin care el este investit în a jongla cu aceste politici. În cazul în care nemulţumirile sociale sunt mai mari politicianul este acela care intervine cu măsuri mai de stânga. Dar dacă el reuşeşte prin diferite mijloace să reîntoarcă mai puţin, adică să consume mai puţin din rezervele statului atunci se poate spune că are abilitate de negociator. Dacă şi după acest "praf în ochi" aruncat funcţionarului statului el reuşeşte să îşi primească încă odată voturile cetăţenilor atunci se poate spune că este un politician bun. Adică suficient de viclean pentru manipularea publicului.
Rezervele bugetare pentru care se bat politicienii nu sunt cunoscute, nu le este făcută publică valoarea. În felul acesta negocierea este favorabilă politicienilor. Căci dacă aceste fonduri nu sunt făcute publice atunci cine le mai verifică? Sau, în situaţia în care gradul de corupţie al acestora este unul foarte ridicat, cine mai poate garanta că ei nu îşi bagă mâinile adânc în aceste fonduri? Sau cine garantează că aceia care îi verifică pe politicieni nu recurg la inginerii procedurale pentru a împărţi "profitul" cu cei pe care ar trebui să îi sancţioneze?
Oricum ar fi, politicianul se află într-o continuă campanie publicitară. Tot ce caută el este imaginea şi se lansează într-o cursă contracronometru cu adversarii săi pentru a-şi îmbunătăţi această imagine. Tot ceea ce contează este un zâmbet de efect, o promisiune iluzorie şi mincinoasă la care se adaugă toate elementele de marketing poleite fără acoperire cu concepte sociologice care să dea impresia că ceea ce se face se face în mod ştiinţific, oficial. Scena politică este astfel un simplu circ de clovni. Trist este faptul că ei decid viitorul nostru pe când noi credem că doar ne fac să râdem. Cu cât aceşti clovni se dau mai tare peste cap şi cu cât sunt mai penibili cu atât nevoia publicului imatur de spectacol este satisfăcută. Preţul plătit este însă unul inestimabil iar biletele se plătesc la final. Încă ceva: cetăţeanul nu ştie asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu