Politicianul este cheia restrângerii libertăţilor cetăţeanului. Dacă poate, cu cele mai cinice mijloace şi cu ajutorul celor mai josnice proceduri, politicianul încearcă să păstreze mentalitatea cetăţeanului îmbibată cu valori feudale cu ajutorul cărora acesta să îl vadă ca pe un salvator. Interesul politicianului este acea stare de tensiune existentă în comunitate în aşa fel încât să necesite o intervenţie din partea forţelor de ordine sau chiar a armatei. Politicianul pare astfel un eliberator. Omul de rând devine astfel un semianimal docil în aceste situaţii iar percepţia parentală asupra politicianului se întăreşte. Este situaţia în care politicianului îi convine cel mai mult. O astfel de situaţie este cea care îi place cel mai mult deoarece încrederea şi dragostea cetăţenilor pentru el va creşte. Puterea lui va creşte. Încrederea cetăţenilor în el creşte iar şansele să fie reales cresc şi ele. Creşterea puterii este însuşi scopul prezenţei sale în această ipostază de politician. El are şanse să fie reales sau să îşi întărească poziţia. Cu o astfel de imagine politicianul are o forţă de manipulare extrem de mare astfel încât poate interveni asupra separaţiei puterilor în stat în special asupra justiţiei fie prin amânarea sentinţelor fie prin anularea fie prin accelerarea lor.
După modelul negocierii valorii mărfii, a preţului, nici valoarea acţiunilor politicianului şi chiar a lui însuşi nu se poate rupe de context şi de oferta altor politicieni. Prin urmare politicianul este avantajat de imaginea altor politicieni cu rol de bad guys. În felul acesta el va părea realmente magnific în comparaţie cu aceşti băieţi răi. Tortura la care recurg sistemele totalitare este menită să scoată în evidenţă "milostenia" liderului care îl scapă pe victimă de sub aceste cruzimi şi care "doar" îi restrânge anumite drepturi. O astfel de procedură aplicată pe scară largă de serviciile secrete şi alte instituţii de acest gen este practicată altfel de către politician cu cetăţenii onorabili. Subiectul afectat de aceste tratamente inumane este obligat conform regresiei morale de propriul comportament abisal feudal să îl vadă pe liderul suprem (pe dictatorul de pe urma căruia a ajuns să fie torturat) ca pe un salvator. Practic regresia la acest comportament îşi ia rolul de salvator al organismului în situaţie de criză. Totalitarismul est-european a avut destule astfel de exemple. Cetăţeanul devine astfel foarte fragil din punct de vedere politic în aceste situaţii iar percepţia parentală îndreptată spre liderul politic sau militar se întăreşte.
Dar, dacă este un politician modern, are grijă în aceeaşi măsură ca această tensiune să nu degenereze prea tare. În situaţia de astăzi un război între două state conduce la erodarea imaginii celor care l-au început sau nu l-au împiedicat chiar dacă acest război este câştigat. Iniţial cetăţeanul apelează la modelul său tradiţional inconştient şi încetăţenit în secolele trecute (şi moştenite din tată în fiu) în situaţii de nemulţumire socială adică de agresiune armată împotriva altei comunităţi. Acest tip de reacţie este una tipic primitivă (despre care am discutat mai sus) la care apelează comportamentul uman în situaţia în care fie comportamentul feudal şi cel industrial nu sunt asimilate fie conduc la scăderea nivelului de trai.
Însă această revoltă se poate întoarce rapid împotriva conducătorului în situaţia în care războiul nu are sorţi de izbândă. Apoi un astfel de comportament se poate întoarce în aceeaşi măsură împotriva celui care îl provoacă şi în situaţia în care războiul are sorţi de izbândă dar nu se termină cu o spectaculoasă creştere a nivelului de trai aşa cum a rămas jaful şi împlinirea personală prin el întipărit în comportamentul ancestral. Am arătat mai sus premisele unei astfel de regresii morale. Datorită caracterului letal al armelor de astăzi, s-a văzut că victoriile lejere se pot obţine doar în faţa unor comunităţi neajutorate cum au fost minorităţile etnice în fostul spaţiu iugoslav şi "rasele inferioare" în Germania nazistă. Atunci când aceste armate oarbe s-au confruntat cu armate la fel de bine echipate situaţia s-a schimbat radical şi cetăţenii şi-au reluat comportamentul modern. Poporul s-a întors rapid împotriva acestor tirani şi sfârşitul lor a fost unul brutal. Pe lângă cazul lui Hitler în anii 1940 aşa s-a întâmplat şi cu Slobodan Miloşevici în anii 1990. Acceptarea iniţială a războiului s-a întâmplat şi în SUA relativ la cel din Vietnam şi, mai recent, la cel din Irak. Este un model regretabil de regresiune a competenţei morale şi comunitare a cetăţeanului. Însă tot cetăţeanul este cel care îşi dă seama de prăpastie şi tot el îşi corectează acţiunea. Aşadar resorturile bunei funcţionări a societăţii se află în mâinile cetăţenilor de rând şi nu în cele politicienilor.
Aşadar în situaţia de astăzi un război între două state conduce în final la erodarea imaginii politicianului în faţa celor care îi sunt supuşi. Iată de ce politicianul modern dacă este bun are grijă ca aceste tensiuni să nu degenereze prea tare. Din păcate acest "dacă" este unul prea personal. Sistemul nu poate controla astăzi pe acest "dacă". El depinde în prea mare parte de planurile personale ale politicianului în timp ce experienţa cetăţenilor se poate stinge progresiv cu apariţia noilor generaţii care nu au prins iadul războiului. Chiar dacă omul are în sine această capacitate naturală a civilizaţiei contemporane vestice de a se opri la timp, de a opri genocidul iniţiat de vreun astfel de politician descreierat, totuşi până în acest punct se pot produce nenumărate abuzuri şi crime doar datorită faptului că un astfel de imbecil reuşeşte să păcălească, chiar şi pentru puţin timp, sistemul.
Oricum, indiferent de inteligenţa sa şi de caracterul său bineintenţionat politicianul contemporan practică o politică specifică de negociere a acestor stări predispozitive la agresiunea unei comunităţi rivale: dacă cetăţeanul este prea liniştit şi ameninţă să gândească în direcţii nefavorabile politicianului atunci acesta inventează ceva, se agaţă de ceva pentru a-i trezi un eroism arhetipal şi a-i abate atenţia. Dacă acest eroism se dovedeşte a fi unul ce poate degenera atunci politicianul vine ca un salvator şi împiedică un astfel de cataclism din care el însuşi poate ieşi foarte răvăşit. Experienţa lui Hitler este una ţinută minte de politicianul modern. Însă el riscă destul de mult totuşi. Există destui politicieni cu faima lui Hitler şi mai ales cu puterea lui care se joacă cu focul în acest fel fără să îşi închipuie ce pot stârni.
Am fost emoţionat profund când, la sfârşitul unei partide de fotbal între echipele Statelor Unite şi Iranului (încheiate cu victoria acesteia din urmă) unul dintre jucătorii iranieni a mers şi a dat mâna cu unul dintre adversarii săi. A fost un gest nobil care arată că cetăţeanul de rând tinde să respecte o altă comunitate. Este clar că, pe fondul acestor ameninţări întreţinute artificial de politicieni prin declaraţii şi sfori trase cetăţeanului i se inoculează în suflet idei paranoide despre duşmani potenţiali, despre axe ale răului şi despre monştri ce se ascund în alte comunităţi. Este o strategie abilă şi revoltătoare a acestor paraziţi pentru a-şi subjuga popoarele, pentru a le stârni unele împotriva altora din josnica dorinţă de a le creşte lor puterea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu